Antena 3 CNN Coronavirus Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti, mesaj ironic pentru protestatari: "Eu tot la birou, la spital. Mulţi internaţi, cu probleme grave...Și voi, tot la proteste?!"

Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti, mesaj ironic pentru protestatari: "Eu tot la birou, la spital. Mulţi internaţi, cu probleme grave...Și voi, tot la proteste?!"

Managerul Spitalului Judeţean din Ploieşti, medicul Bogdan Nica, a reacţionat miercuri pe pagina personală de Facebook, cu un mesaj adresat protestatarilor anti-restricţii.

Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti, mesaj ironic pentru protestatari: "Eu tot la birou, la spital. Mulţi internaţi, cu probleme grave...Și voi, tot la proteste?!"
Sursa foto: Facebook
de Mia Lungu    |    31 Mar 2021   •   22:53

Managerul Spitalului Județean Prahova îi ironizează pe protestatarii care solicita anulare restricțiilor și scandează „Jos pandemia”. Medicul Bogdan Cristian Nica spune că ar participa și el la proteste, dar este prea ocupat cu numărul mare de pacienți în stare gravă.

Masca şi vaccinul sunt, deocamdată, singurele soluţii care să ne ţină departe de boală, spune directorul Spitalului Judeţean Ploieşti.

”La ce mă gândesc, mă întreabă Zucky...Eu?...tot la birou, la spital...mulţi internaţi, cu probleme grave...şi voi, tot la proteste??? Partikip...Jos Covidu'! Dar nu se lasă decât cu mască sau cu vaccin....ghinion”, a scris acesta.

Bilanț COVID-19 din 31 martie 2021, în România. Record absolut în secțiile de ATI

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 6.156 cazuri noi, 129 decese, 1.412 de persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 952.803 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 850.672 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 23.538 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.03.2021 (10:00) – 31.03.2021 (10:00) au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

București - 7,08% rata de infectare

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

126 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.248. Dintre acestea, 1.412 sunt internate la ATI. 

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close