Antena 3 CNN Coronavirus Nelu Tătaru, despre marea testare din Capitală: Nu este un studiu de referinţă pe care noi să îl luăm în considerare

Nelu Tătaru, despre marea testare din Capitală: Nu este un studiu de referinţă pe care noi să îl luăm în considerare

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că testarea din Capitală pentru depistare de anticorpi COVID-19 nu reprezintă un studiu care poate fi luat în considerare.

Nelu Tătaru, despre marea testare din Capitală: Nu este un studiu de referinţă pe care noi să îl luăm în considerare
Sursa foto: Hepta
10 Iun 2020   •   22:20

"Nu face parte din studiu. Am înţeles că Institutul Balş a cerut INSP un schelet de studiu sau un eşantion de pacienţi pentru a desfăşura acest studiu la nivelul Bucureştiului. INSP a recomandat un eşantion de 3.800 de persoane, am înţeles că se ajunge la 10.500. Nu este un studiu de referinţă sau ştiinţific pe care noi să îl luăm în considerare", a afirmat Tătaru la Digi 24.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat miercuri testarea în masă a bucureştenilor pentru coronavirus. Autorităţile vor sa afle care este procentajul celor care s-au imunizat şi gradul de raspandire a noului coronavirus în Capitală. 

Persoanele au fost selectate aleatoriu pentru a îndeplini criteriile de vârstă şi sex necesare formării unui eşantion edificator pentru studiul care va fi elaborat, la final, de către Institutul de Boli Infecţioase.

„Primii 500 de bucureșteni sunt testați astăzi pentru depistarea de anticorpi Covid.  Până acum, avem 2.000 de persoane înscrise. Am lansat programul pentru a vedea, pe baze științifice, câți oameni au fost deja afectați, având în vedere că testarea extinsă este singurul mod de realizare a acestui lucru. Procesul de testare este sigur, nedureros și adaptat rigorilor sanitare din această perioadă – personalul medical verifică temperatura cu termometru non-contact și va purta mască de protecție. Medicul recoltează o picătură de sânge din deget, după o dezinfectare prealabilă, cu un ac steril de unică folosință, printr-o metodă similară celei de verificare a glicemiei la pacienții diabetici. În 15 minute, fiecare participant află dacă are anticorpi, așadar dacă a avut infecția și a dobândit imunitate la Covid-19.”, a declarat Gabriela Firea
 

 

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close