Antena 3 CNN Coronavirus Rafila, îngrijorat cu privire la vaccin: România va putea primi vaccinul, dar a uitat un lucru esențial!

Rafila, îngrijorat cu privire la vaccin: România va putea primi vaccinul, dar a uitat un lucru esențial!

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a vorbit despre vaccinul împotriva coronavirusului și despre ce implică transportul acestuia, care trebuie efectuat în condiții speciale.

Rafila, îngrijorat cu privire la vaccin: România va putea primi vaccinul, dar a uitat un lucru esențial!
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    24 Sep 2020   •   12:15

Medicul Alexandru Rafila este de părere că, un potențial vaccin, în momentul în care va fi autorizat, va trebui administrat persoanelor cu risc. 

„În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical”, a spus Rafila.

”Ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare”

Acesta atrage atenția însă cu privire la modul de organizare, de administrare și de transport al vaccinului. 

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei vaccinul, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile, să poată fi vaccinate.

”Vaccinurile trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade”

Vaccinurile noi, revoluţionare, care conțin ARN trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade şi nu există nicio ţară, inclusiv în România, cu o capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipiente care conţin gheaţă carbonică şi care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare, unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile.

Mai mult, aceste vaccinuri se vor administra în două doze, cel mai probabil, multora dintre persoanele beneficiare, pentru că mai ales persoanele vârstnice au nevoie de o stimulare imunitară mai consistentă, şi cred că lucrul acesta este extrem de important, să avem o strategie şi o logistică organizată”, a explicat el.

”Organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata”

„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, astfel încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a adăugat Rafila pentru Digi 24.

 

×
Subiecte în articol: vaccin
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close