Antena 3 CNN Coronavirus Vaccinul AstraZeneca recomandat și peste 65 de ani

Vaccinul AstraZeneca recomandat și peste 65 de ani

Autoritatea germană de vaccinare va recomanda vaccinul AstraZeneca și pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Vaccinul AstraZeneca recomandat și peste 65 de ani
de Andreea Cigolea    |    04 Mar 2021   •   17:07

Recomandarea ar permite o accelerare a vaccinării, conform Frankfurter Allgemeine. Recomandarea Comisiei permanente pentru vaccinuri (STIKO) a fost deja scrisă, dar este încă discutată înainte de a fi făcută publică. STIKO nu a putut fi contactat, conform Reuters.

Și cancelarul Angela Merkel spunea că Germania va autoriza vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani. De asemenea, intervalul dintre administrarea a două doze ar putea fi prelungit, în așa fel încât să fie vaccinate mai multe persoane.

Funcționează vaccinul AstraZeneca pe noile tipuri de tulpini?

Mai multe țări se confruntă cu reticența la vaccinul Astra Zeneca. Același trend se păstrează și la noi în țară. Medicii din centrele de vaccinare spun că există reticentă față de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Astra Zeneca din cauza informațiilor eronate apărute în mediul online, dar și din cauza reacțiilor adverse raportate până acum în mai multe ţări.

În Cluj-Napoca la unele centre de vaccinare au fost persoane care au sunat să își anuleze programarea la vaccin, pentru că nu voiau să se imunizeze cu AstraZeneca. Totuși, în urma discuțiilor purtate cu medicii aceștia sau prezentat la cabinete.

"Ei consideră că îi doare sau apar subfebrilităţi, dar și cănd am vaccinat cu Moderna și cu Pfizer același lucruri în proporție de 1%- 2%, este normal când introduci o proteină sau substanță străină sub piele. Unii foarte puțini, să reacționeze în felul acesta, dar nesemnificativ. Nu am avut cu niciunul dintre vaccinuri situații grave. Povestea cu AstraZeneca este inventată cred, că pe internet. Eu nu am văzut aici niciun fel de cazuri grave sau de reacții adverse", a spus pentru Antena 3, Victor Cristea medic primar imunologie.

Medic: Vaccinul acoperă noile tipuri de tulpini mai puţin cele din India apărute recent

Totuși cele trei tipuri de vaccin nu ar fi eficiente la cele patru tulpini descoperite în India, susțin specialiștii

"În mare parte vaccinul acoperă noile tulpini. Problema este cu cele din India. S-au descoperit de curând 24 de noi tulpini, dintre care patru nu prea ar fi acoperite. Să vedem când ajunge în Europa, dar cred că societatea Europeană se mobilizează la timp, pentru ca să schimbe din mers, dacă este nevoie, procesul de producție și să acopere și noile tulpini", a mai spus pentru Antena 3, Victor Cristea medic primar imunologie.

×
Subiecte în articol: astrazeneca
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close