Antena 3 CNN Economic Auto Proiect de top la Smart Urban Mobility: monopost de Formula Student construit manual de studenții ieșeni

Proiect de top la Smart Urban Mobility: monopost de Formula Student construit manual de studenții ieșeni

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 15:52 13 Oct 2025 Modificat la 15:52 13 Oct 2025
monopost universitate iasi
Monopostul este rezultatul a mii de ore de muncă. Foto: Antena 3 CNN

Smart Urban Mobility, cel mai important eveniment dedicat soluțiilor în transportul urban, organizat de Antena 3 CNN în cadrul Salonului Auto București, a reunit autorități, factori de decizie, investitori, universități de top și publicul larg la Romexpo, pentru a descoperi cele mai noi tendințe în tehnologia auto. În cea de-a cincea zi, universitățile și-au prezentat proiectele, demonstrând rolul esențial al cercetării și educației în construirea unui viitor urban sustenabil.

Printre proiectele care au atras atenția s-a numărat și un monopost de Formula Student, realizat integral de către studenți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

„Este un monopost de Formula Student. Într-adevăr, este foarte multă muncă implicată în acest proiect — vorbim de mii de ore de lucru. Este realizat integral de către studenți, sub coordonarea mea. Am avut plăcerea să preiau coordonarea pentru acest proiect din 2022. Este un monopost pe care îl construim manual, bineînțeles după un proiect modificat și îmbunătățit, cu care vom concura la diverse competiții de tip Formula Student”, a declarat Ștefan Grigorean, șef lucrări la universitate.

El a subliniat și importanța practică a proiectului pentru formarea viitorilor ingineri:
„Cred că este singurul proiect care are atât de mare relevanță raportat la realitatea din piața muncii. Viitorii ingineri au oportunitatea să proiecteze, să construiască, să testeze și apoi să concureze cu piese sau chiar cu un monopost gândit în totalitate de către ei. Ceea ce vedeți în față este rezultatul muncii lor, eu având doar rolul de a îndruma în câteva puncte anumite decizii pe care le-au luat din punct de vedere al designului sau al structurii produsului. În rest, au avut libertate totală în ceea ce privește imaginația, ideile și partea constructivă.”

Proiectul demonstrează nu doar nivelul de implicare al tinerilor ingineri ieșeni, ci și capacitatea universităților tehnice din România de a forma specialiști capabili să transforme educația în performanță și inovație.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close