Lucrările la cel de-al treilea tunel de pe Secţiunea 2 Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1) au început, în timp ce constructorii lucrează simultan la trei tuneluri din sectorul montan al autostrăzii, a anunţat, sâmbătă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, conform Agerpres. În plus, acesta a făcut publice cele mai noi imagini de pe șantier, unde se află aproape 600 de muncitori şi 155 de utilaje.
Şeful CNAIR a transmis azi, într-o postare pe social media, că, la tunelul Balota, cu o lungime de 500 de metri, au început săpăturile şi au fost excavaţi primii 16 metri, urmând realizarea portalului de ieşire.
În cazul tunelului Robeşti, cu o lungime de 900 de metri, stadiul fizic al lucrărilor este de 36%, excavaţia ambelor galerii fiind finalizată, iar următoarele etape vizează hidroizolaţia şi betonarea.
La tunelul Boiţa 1, format din două galerii cu lungimi de 264 de metri şi 247 de metri, au fost excavaţi 87 de metri, respectiv 21 de metri, stadiul fizic al lucrărilor ajungând la 17,17%.
"Pe şantier sunt acum 562 de muncitori, 155 de utilaje, iar stadiul fizic pe întreaga secţiune a ajuns la 11,63%", a precizat Pistol.
Şeful CNAIR a subliniat că următoarea etapă importantă pentru continuarea lucrărilor depinde de obţinerea Acordului de Mediu Revizuit din partea Ministerului Mediului.
"Pasul critic care urmează nu ţine de constructor, ci de avize: lucrările depind de eliberarea Acordului de Mediu Revizuit de către Ministerul Mediului, condiţie obligatorie pentru Autorizaţiile de Construire pe tot şantierul", a menţionat Cristian Pistol.
Secţiunea 2 Boiţa - Cornetu are o lungime de 31,33 kilometri şi include şapte tuneluri, cu o lungime totală de aproximativ cinci kilometri, 24 de poduri şi 24 de viaducte, cu o lungime cumulată de circa 11 kilometri.
Contractul, finanţat prin Programul Transport, are o valoare de 4,25 miliarde lei, fără TVA.
Potrivit lui Cristian Pistol, aceasta este cea mai dificilă secţiune a Autostrăzii Sibiu - Piteşti. "Aici se construieşte cea mai grea secţiune a A1, parte a tronsonului montan care străbate Carpaţii şi leagă Transilvania de Muntenia", a adăugat directorul general al CNAIR.