Antena 3 CNN Economic Biz News Barilul de petrol, sub 48 de dolari

Barilul de petrol, sub 48 de dolari

Barilul de petrol, sub 48 de dolari
03 Dec 2008   •   11:38

Preţul petrolului a urcat, miercuri, cu peste un dolar, spre nivelul de 48 de dolari pe baril, recuperând o parte din scăderile de la începutul săptămâni. Totuşi, evoluţia pozitivă ar putea fi limitată de noi semne care vor indica reducerea cererii, informează Reuters.
Autorităţile din Statele Unite prezintă, miercuri, date privind stocurile de ţiţei şi combustibili la nivel naţional. Analiştii traderilor anticipează o altă creştere a inventarelor, pentru a treia săptămână consecutiv. Preţul petrolului a căzut luni şi marţi, cu peste 13% faţă de nivelul de la finele săptămânii trecute, şi a atins minime ale ultimilor trei ani şi jumătate.
Piaţa a fost influenţată negativ atât de perspectivele economice pesimiste, cât şi de amânarea deciziei privind o nouă reducere a producţiei Organizaţiei ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru jumătatea acestei luni. Totodată, statele membre OPEC par să nu se fi conformat în totalitate cu deciziile adoptate de liderii organizaţiei în ultimele săptămâni, care implicau scăderea exporturilor cu aproape două milioane de barili pe zi.
Preţul petrolului destinat pieţei americane, cu livrare în ianuarie, a înregistrat o creştere de 71 de cenţi, la 47,67 dolari pe baril, la ora 7:35 GMT.
Marţi, cotaţia ţiţeiului destinat pieţei SUA a scăzut cu 2,32 dolari, la 46,96 dolari pe baril, cea mai scăzută valoare de final de şedinţă din mai 2005, cu peste 100 de dolari mai redusă decât preţul record de 147,27 dolari pe baril atins la mijlocul lunii iulie.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa de la Londra, a acumulat 67 de cenţi, urcând la 46,11 dolari/baril.
Antena3.ro

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close