Antena 3 CNN Economic Biz News Boardul FMI discută raportul despre măsurile economice din România

Boardul FMI discută raportul despre măsurile economice din România

Boardul FMI discută raportul despre măsurile economice din România
02 Iul 2010   •   09:56

Guvernul se foloseşte de inundaţiile din ultimele zile pentru a mai negocia cu FMI. Ar putea fi invocată forţa majoră pentru a cere Fondului să crească deficitul convenit. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu susţine că propunerea a fost trimisă deja către boardul FMI.

La Washington se analizează vineri situaţia financiară a României. Boardul FMI discută raportul despre situaţia macroeconomică a ţării noastre şi măsurile luate de guvernanţi în vederea respeczării acordului cu Fondul.

Chiar dacă măsura care prevedea tăierea pensiilor a picat la Curtea Constituţională, FMI apreciază că autorităţile române au acţionat rapid, găsind alte soluţii economice. ?Autorităţile române au reuşit să identifice măsuri alternative? a remarcat Caroline Atkinson, purtătorul de cuvânt al FMI.

În urma şedinţei, România ar putea afla dacă va primi cea de-a cincea tranşă din împrumutul FMI, în valoare de 900 milioane de euro.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: FMI
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close