Antena 3 CNN Economic Biz News Business 56.000 de şomeri după introducerea impozitului minim

56.000 de şomeri după introducerea impozitului minim

56.000 de şomeri după introducerea impozitului minim
Sursa foto: somaj
30 Oct 2009   •   14:35

Introducerea impozitului minim a adus pierderi de 100 de milioane de lei la bugetul de stat, prin generarea a 56.000 de şomeri, în urma închiderii a 26.000 de firme cu activitate, potrivit calculelor Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), citate de Mediafax.

"Potrivit unei evaluari a Comisiei Naţionale de Prognoză pe care ne-a prezentat-o ministerul Finanţelor acum câteva zile, din cele 112.000 de firme care şi-au suspendat activitatea până în luna septembrie, 26.000 aveau activitate, iar restul nu mai erau active. Din cele 26.000 de firme, 56.000 de salariaţi şi-au pierdut locul de muncă", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Florea Parvu, vicepreşedinte al CNIPMMR.

Potrivit calculelor realizate de acesta, s-au pierdut 300 de milioane de lei în urma închiderii acestor firme din neîncasarea impozitelor la bugetul de stat.

De la 1 mai, firmele plătesc un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.

Firmele profitabile plătesc în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: somaj impozit forfetar
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close