Antena 3 CNN Economic Biz News Business Aviatorii i-au detronat pe bancheri în topul salariilor

Aviatorii i-au detronat pe bancheri în topul salariilor

Aviatorii i-au detronat pe bancheri în topul salariilor
06 Dec 2007   •   07:50

Pentru prima dată în România, aviatorii i-au detronat pe bancheri în topul salariilor. Conform Institutului Naţional de Statistică cele mai mari salarii câştigate de români au depăşit 2.700 de lei. Totuşi cele mai mari creşteri salariale s-au înregistrat în sectoarele sănătate şi învăţământ. Este pentru prima dată în ultimii cinci ani când angajaţii din sectorul bancar au fost devansaţi de cei care lucrează în sectorul transporturilor aeriene. În luna octombrie, cele mai mari salarii au fost câştigate în domeniul transporturilor aeriene, câştigul salarial mediu nominal net pentru acest sector fiind de aproximativ 2.800 lei net.

Experţii financiari spun că este pentru prima oară când sectorul bancar trece pe locul al doilea în topul salariilor, cu o medie de aproximativ 2.600 lei net, în scădere cu peste 17% faţă de luna anterioară. Până la jumătatea acestui an, diferenţele dintre locul unu în top, ocupat de sectorul financiar, şi locul al doilea, ocupat de transporturile aeriene, erau de 500 şi, uneori, de peste 1.000 de lei.

În luna octombrie, salariul mediu net s-a cifrat la peste 1.000 lei, în creştere cu 4,2 la sută faţă de luna trecută, iar cel brut a fost de peste 1.499 lei, cu 4,3% mai mare. O creştere importantă a fost înregistrată în cazul construcţii unde s-a ajuns la suma de 929 lei net.

Cele mai mici creşteri s-au înregistrat în industria de prelucrare a lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, câştigul salarial mediu net a crescut cu 25,2 la sută.

Antena 3

×
Parteneri
Reţeaua generalilor. Traseul banilor proveniţi din şpăgi
x close