Antena 3 CNN Economic Biz News Business Băsescu încurajează privatizarea prin Bursă

Băsescu încurajează privatizarea prin Bursă

Băsescu încurajează privatizarea prin Bursă
04 Mai 2007   •   12:39

Privatizarea prin listarea la Bursă a marilor companii, în detrimentul unor "parteneri strategici", şi popularizarea pieţei de capital în rândul cetăţenilor ar însemna o consolidare a Bursei şi o victorie a economiei, a declarat, vineri, Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României.

"Nu trebuie să mai tolerăm ocolirea deliberată a Burselor, în detrimentul unor parteneri strategici, care de multe ori sunt o ficţiune, iar unii chiar au cumpărat companii pentru pământurile lor. Privatizarea prin Bursă rămâne cea mai curată, iar o listare masivă a marilor companii româneşti ar fi o mare victorie a economiei", a spus Băsescu, la deschiderea Târgului Bursier, conform Mediafax.

Băsescu a mai precizat că pentru consolidarea Bursei, brokerii şi participanţii la piaţa de capital trebuie să convingă populaţia că investiţiile bursiere sunt o alternativă viabilă la plasamentele bancare.

Antena3.ro

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close