Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bulgarii îşi construiesc mall-uri la graniţă pentru turiştii români

Bulgarii îşi construiesc mall-uri la graniţă pentru turiştii români

Bulgarii îşi construiesc mall-uri la graniţă pentru turiştii români
25 Iul 2008   •   21:07

Numărul foarte mare de români care se aprovizionează de la vecini i-a determinat pe bulgari să înceapă să construiască, la graniţă, şapte mall-uri. Special pentru români, într-un orăşel cu o populaţie de opt ori mai mică decât a Bucureştiului. Aşa că, peste doi ani, Ruse va avea mai multe centre comerciale decât capitala României.

În Bucureşti sunt deja 6 mall-uri, iar în următorii 3 ani vor mai apărea alte 15 astfel de proiecte. Dar se pare că mall-urile şi magazinele de la noi nu sunt suficiente, pentru că la Ruse se duc anual peste 2 milioane de români la cumpărături. Preţurile mai mici de la vecini sunt ca un magnet. Nici taxele de pod sau de drum care depăşesc 20 de euro nu îi sperie pe românii care caută să cumpere mai ieftin.

Acum, bulgarii s-au gândit să-i atragă şi pe clienţii fideli ai mall-urilor. Cei care sunt dispuşi să chelutiască bani buni pe haine de firmă. Haine care la noi sunt mai scumpe decât în alte ţări.



Costurile de construcţie nu se compară cu cele din România, pentru că nici preţul terenurilor în Ruse nu se compară cu cele din Bucureşti. La bulgari, metrul pătrat este între 20 şi 50 de euro. Până şi primăria din localitate a sesizat potenţialul centrelor comerciale şi a creat un consorţiu care va ridica, pe 92.000 de metri pătraţi, cel mai mare shopping-center din oraş.

Chiria pentru un magazin de 100 de metri pătraţi este la noi de 8.000 de euro pe lună. La bulgari nu va depăşi 500 de euro. Chirie care, spun investitorii, va micşora şi preţul hainelor.

Observator

×
Parteneri
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș
x close