Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursa a urcat marţi cu 1,32% şi a recuperat o parte din pierderea de luni

Bursa a urcat marţi cu 1,32% şi a recuperat o parte din pierderea de luni

Bursa a urcat marţi cu 1,32% şi a recuperat o parte din pierderea de luni
18 Mar 2008   •   17:03

Acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti au crescut marţi, în medie, cu 1,32%, recuperând o parte din pierderea de 3,17% de luni. Comparativ cu ziua de luni, când tranzacţiile au cumulat 42 de milioane de lei, cele de astăzi au cumulat 31,2 de milioane de lei.

Piaţa a debutat cu preţuri în creştere cu 0,64%, evoluţie influenţată de aprecierile burselor europene, în aşteptarea unei decizii a Rezervei Federale americane (Fed) de reducere a dobânzii de politică monetară. Indicele general al bursei, BET-C, a atins o valoarea maximă de 5.177,5 de puncte, cu cinci minute înainte de închiderea şedinţei, fiind cu 1,72% peste cea atinsă luni.

Adrian Tod, directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Rombell Securities, a declarat că "În debutul şedinţei, ordinele de cumpărare au fost mai multe, ducând astfel de la presiune la tranzacţionare şi cotaţiile au urcat, influenţate şi de creşterile burselor europene. Ulterior, ordinele au început să se echilibreze, iar preţurile au început să îşi reducă din avans, pentru ca în ultima oră de transfer să crească mai accentuat, în lipsa unor ordine semnificative de vânzare".

Indicele a avut un câştig maxim de 2,07%, la ora 14:10, iar la închidere a fost cu 1,91% peste valoarea de luni, având 7.344,65 puncte.

Primele tranzacţii cu acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au fost realizate la preţuri cu 0,75% mai mari comparativ cu cele din finalul zilei de luni şi au continuat să crească până la 2,24%, în jurul orei 10:15. Ulterior, cotaţiile au început să scadă dar s-au menţinut peste cele de luni, iar la finalul zilei, indicele BET-FI, a înregistrat o valoare de 56.517,42 de puncte, în creştere uşoară cu 0,44%.

Petrom a fost cel mai lichid emitent, cu un rulaj de 3,7 milioane, cu 3,86% mai sus comparativ cu cel de luni, reprezentând una dintre cele mai mari creşteri din piaţă.

Cele două companii din grupul Rompetrol - Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services - au avut o evoluţii apropiate. Titlurile Rompetrol Rafinare au închis şedinţa la 0,079 lei, cu 0,38% peste cotaţia de luni, valoarea cumulată a tranzacţiilor fiind de 938.000 de lei.

SIF Oltenia a fost singura societate de investiţii financiare ale cărei titluri au închis ziua la un preţ mai mic decât cel de luni, respectiv cu 0,97%, la 3,05 lei. Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 3,5 de milioane de lei.

Un rulaj apropiat, de 3,2 de milioane lei , l-au înregistrat titlurile SIF Moldova, ultimul schimb fiind efectuat la 2,56 lei, cu 0,79% peste luni.

Acţiunile SIF Muntenia au închis ziua la 1,71 lei, în creştere cu 0,59%, valoarea cumulată a transferurilor fiind de puţin peste 3 milioane de lei.

Titlurile SIF Banat-Crişana au urcat cu 0,75% la 2,67 lei, pe un rulaj de 2,1 milioane lei.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni SIF Transilvania de un milion de lei, la preţuri cuprinse între 1,61 lei şi 1,65 lei. Ultima cotaţie a unui titlu a fost cu 1,24% peste ziua anterioară, reprezentând cea mai mare creştere dintre preţurile acţiunilor celor cinci SIF-uri.

În sectorul bancar, Banca Transilvania şi BRD-Groupe Societe Generale au fost cei mai lichizi emitenţi, cu rulaje apropiate, de 3,2 milioane lei şi, respectiv, 3,1 milioane lei.

Valoarea cumulată a tranzacţiilor cu acţiunile Erste Bank a fost de 2,4 milioane lei, investitorii transferând titlurile la preţuri cuprinse între 134 lei şi 136,4 lei. Cotaţia minimă a scăzut cu 0,82% comparativ cu referinţa de 135,1 lei, în timp ce cotaţia maximă a urcat cu 0,96%.

La închiderea şedinţei, un titlu Transgaz a fost cotat la 223,5 lei, valoare apropiată de cea de luni, de 224 lei. Operaţiunile au însumat 845.000 de lei, investitorii tranzacţionând acţiunile la preţuri cuprinse între 222 de lei şi 227,8 lei.
Tot în sectorul utilităţilor, valoarea cumulată a schimburilor cu titlurile Transelectrica a fost de 235.000 de lei, ultima operaţiune fiind efectuată la 27,5 lei, în urcare cu 1,85% faţă de ziua de luni.

Ultimul schimb cu titlurile Banca Comercială Carpatica a fost realizat la 0,305 lei, cotaţie cu 4,7% mai redusă comparativ cu cea de luni, iar tranzacţiile cu acţiunile bănci au însumat 348.000 de lei. Banca a închis ziua cu una dintre cele mai vizibile scăderi din piaţă.
Deşi majoritatea acţiunilor listate pe Bursa de Valori Bucureşti au încheiat şedinţa la preţuri peste cele de luni, în piaţa Rasdaq titlurile au înregistrat cotaţii cu 0,84% mai jos comparativ cu ziua de luni. Indicele compozit al pieţei, Rasdaq-C, a coborât de la 3.796,03 puncte la 3.764,20 puncte. Nivelul de marţi al indicelui Rasdaq-C este cel mai redus din ultimele 11 luni. Valoarea cumulată a tranzacţiilor operate pe Rasdaq a scăzut cu 25,5%, de la 7,4 de milioane de lei la 5,5 de milioane de lei .

Marţi au fost înregistrate în sistemul pieţei Rasdaq, rezultatele ofertei publice de preluare derulată la Automecanica Mediaş de către preşedintele şi, în acelaşi timp, acţionarul majoritar, Nick Stirban. În urma ofertei au fost cumpărate14,47% din acţiunile firmei, pentru 2,5 milioane le. Acţionarul majoritar a vizat preluarea totală a firmei, prin achiziţia a 17,87% din acţiuni.

Antena3.ro

×
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close