Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursa şi leul, în picaj. Cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani

Bursa şi leul, în picaj. Cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani

Bursa şi leul, în picaj. Cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani
18 Sep 2008   •   13:33

Bursa de la Bucureşti a căzut cu 5,19% la deschiderea şedinţei de joi şi au încheiat ziua cu un declin de 3,56%. Titlurile cu cel mai mare declin au fost cele ale BRD-Groupe Societe Generale, care au continuat să coboare, cu 5,5%, şi ale celor cinci societăţi de investiţii financiare, care s-au prăbuşit cu 7,64%.

Bursa se confruntă cu cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani. După primele cinci minute de tranzacţionare, media cotaţiilor celor mai lichide zece acţiuni listate la BVB era cu 4,95% mai jos faţă de referinţă, potrivit Mediafax.

În cursul dimineţii, acţiunile BRD erau cotate la 11,7 lei, cu 7,14% mai puţin decât ultimul preţ afişat miercuri, fiind cele mai lichide din piaţă. Şi titlurile societăţilor de investiţii, SIF, erau în declin faţă de şedinţa de miercuri, acţiunile SIF Oltenia aflându-se în postura cea mai dificilă, cu o cotaţie de 9,93% mai mică decât la închiderea şedinţei de miercuri.

La ora 10:05, numai acţiunile Titan erau tranzacţionate la un preţ peste cel de miercuri, respectiv la 0,31 lei, în creştere cu 3,33%.

Pe fondul aceleiaşi crize, leul se depreciază în continuare în raport cu euro, cursul BNR ajungând joi la un maxim de aproape 3,69 lei pentru un euro.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close