Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursele din întreaga lume se află într-o tendinţă ascendentă

Bursele din întreaga lume se află într-o tendinţă ascendentă

Bursele din întreaga lume se află într-o tendinţă ascendentă
17 Oct 2008   •   11:29

Şedinţa de vineri a bursei din Bucureşti s-a deschis în creştere cu 2,23%. De altfel pieţele internaţionale se află pe o tendinţă ascendentă. Pe pieţele din SUA s-a înregistrat o creştere de 5,5%. La bursa din New York Indicele Dow Jones a crescut cu 4,7%, la 8.979,26 puncte, iar Standard & Poor's 500 a urcat cu 4,24%, la 946,37 puncte. Nasdaq Composite s-a majorat cu 5,5%, la peste 1.717 puncte. Şi marile burse europene au urcat cu un maxim de 4,4%, ca rezultat al achiziţiilor masive din sectorul bancar. De asemenea, marile companii energetice au fost avantajate de majorarea preţului petrolului.
La bursa de la Tokio, indicele Nikkei a crescut vineri cu 2,8%, după ce joi a cunoscut o prăbuşire istorică, cea mai mare din ultimii 20 de ani. Indicele Nikkei, alcătuit din cele mai mari companii listate la Tokyo, a încheiat astfel o săptămână fluctuantă în creştere cu 5%, dar a pierdut nu mai puţin de 23% în ultimele două săptămâni. Şi indicele Topix, alcătuit din toate acţiunile cotate la bursa japoneză, a crescut cu 3,4%.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close