Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursele lumii în revenire, după căderile brutale de zilele trecute

Bursele lumii în revenire, după căderile brutale de zilele trecute

Bursele lumii în revenire, după căderile brutale de zilele trecute
23 Ian 2008   •   09:16

Pieţele financiare ale lumii şi-au mai revenit, marţi, după căderile brutale din ajun. Majoritatea burselor europene şi sud-americane au înregistrat creşteri. Bursa din New York, redeschisă după trei zile de pauză, a reuşit să limiteze pierderile, iar cu puţin timp în urmă bursele din Tokio şi Hong Kong şi-au deschis şedinţa în creştere puternică. Redresarea a fost stimulată de reducerea cu 0,75 la sută a principalei rate de dobândă din Statele Unite. Analiştii avertizează totuşi că actuala criză este departe de a se fi încheiat.

La bursa din New York, şedinţa de marţi nu a început de loc bine: la deschidere, principalii indici erau în scădere cu aproape patru procente. A intervenit, însă, anunţul-surpriză al Rezervei Federale, care a redus rata dobânzii de bază cu o valoare neobişnuit de amplă - 0,75 procente. Măsura le-a mai dat speranţe investitorilor de pe Wall Street, iar la închidere, indicele Dow Jones afişa doar o scădere cu puţin mai mare de unu la sută.

În Europa, marile burse au înregistrat chiar creşteri, cu excepţia celei de la Frankfurt.

Preşedintele George W. Bush s-a arătat şi el hotărât să acţioneze rapid şi i-a invitat pe liderii Congresului să negocieze planul său de relansare economică, în valoare de 140 miliarde de dolari.

Bush doreşte ca planul de relansare să fie adoptat până la 18 februarie, când Statele Unite sărbătoresc "ziua preşedintelui". Experţii sunt mai puţin optimişti decât oamenii politici. Ei relevă că, în urma crizei din sectorul creditelor imobiliare, americanii au început să-şi piardă încrederea în viitor şi şi-au redus consumul. În aceste condiţii, încetinirea creşterii economice s-ar putea transforma într-o veritabilă recesiune, cu efecte negative la scară mondială.

Antena 3

×
Parteneri
Ultima zi de vacanţă pentru politicieni. Urmează o lună grea
x close