Antena 3 CNN Economic Biz News Business Construcţia autostrăzii Arad-Timişoara a început doar pe hârtie

Construcţia autostrăzii Arad-Timişoara a început doar pe hârtie

Construcţia autostrăzii Arad-Timişoara a început doar pe hârtie
Sursa foto: autostrada
03 Aug 2009   •   14:52

Construcţia autostrăzii care leagă Aradul de Timişoara a început în mod concret, nu numai pe hârtie. Termenul de finalizare al celor 32 de kilometri de autostradă a fost până nu de mult incert: Compania Naţională de drumuri spunea 2011, în timp ce ministerul transporturilor susţinea că ar fi vorba despre 2015. Între timp, cele două părţi au căzut de acord şi promit că în doi ani se va putea circula pe noua autostradă.

Şantierul autostrăzii Arad - Timişoara are două puncte de lucru: unul în judeţul Arad şi unul în judeţul Timiş. În ambele zone au fost defrişate porţiunile de teren pe care urmează să treacă autostrada.

Autostrada va trece peste 4 dealuri şi un viaduct înalt de 7-8 m. Muncitorii au descoperit însă 14 situri arheologice, cu o lungime totală de 4 Km şi acum arheologii caută soluţii pentru conservarea lor. Cu toate piedicile, lucrările la autostrada Arad-Timişoara ar trebui să fie gata în 2011. Potrivit celor de la CNADNR costurile celor 32 de kilometri de autostradă vor ajunge la 163 milioane de euro, adică 5,09 milioane de euro kilometrul. Nu acelaşi este planul la Ministerul transporturilor.

În varianta acestei instituţii, bugetul total al lucrării se va ridica la 1,19 miliarde lei, adică un cost aproape dublu în euro. Kilometrul va costa 9 milioane de euro, spun cei de la minister. Deocamdată, un lucru este clar: proiectul a început de trei ani şi a costat până în prezent peste 2 milioane de euro, deşi pe teren nu se vedea mare lucru.

Antena3

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close