Antena 3 CNN Economic Biz News Business FMI recomandă reanalizarea legii salariilor profesorilor

FMI recomandă reanalizarea legii salariilor profesorilor

FMI recomandă reanalizarea legii salariilor profesorilor
28 Oct 2008   •   12:28

Fondul Monetar Internaţional recomandă prudenţă şi reanalizarea legii creşterii salariale cu 50% pentru profesori, deoarece această creştere, corelată cu efectele crizei financiare ar putea afecta puternic competitivitatea economei româneşti şi stabilitatea macroeconomică.
"Autorităţile din ţările emergente trebuie să transmită un semnal puternic pieţelor, prin politici fiscale şi salariale adaptate în mod realist la mediul economic internaţional extrem de dificil", se arată într-un comunicat al FMI.
Potrivit Mediafax, FMI avertizează că majorarea salariilor profesorilor va avea un efect scăzut asupra bugetului României în acest an, care va creşte însă la peste 0,75% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2009. În acelaşi timp, dacă măsura s-ar extinde la întreg sectorul bugetar, impactul se va ridica la peste 4%.
"Un astfel de scenariu ar trimite un semnal negativ pieţelor financiare. Chiar şi înainte de această decizie, sursele de finanţare, atât publice, cât şi private, erau din ce în ce mai rare, leul se afla sub presiune, prima de risc a României urcase la niveluri istorice, iar dobânzile pe plan local crescuseră substanţial" se mai arată în comunicat.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FMI
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close