Plătim
cât nu face pentru alimentele pe care le cumpărăm din
hipermarketuri. Politica marilor magazine, de a-şi muta costurile pe
spinarea producătorilor, scumpeşte produsele şi le scade
calitatea, susţin chiar producătorii. Iată cum au ajuns
hipermarketurile să facă legea preţurilor în România
şi ce se găseşte în mâncarea pe care o ducem acasă.
Scandalul declanşat de unii producători nu este sută la sută
românesc. Autorităţile de la Bruxelles încearcă să
pună capăt politicii de forţă a marilor magazine din toată
Europa.
Laptele,
ouăle, carnea de pui, salamul de porc sau vinul sunt doar câteva
dintre produsele aparent ieftine de pe piaţa românească.
Impresia este însă greşită, indusă de mesajele publicitare
cu care hipermarketurile îşi bombardează clienţii. Doar un
grup restrâns ştie că, de fapt, aşa-zisele ?preţuri mici?
de pe rafturi sunt de câteva ori mai mari decât la
producători.
Unii
producători, sătui de politica dură a hipermarketurilor, au decis
să rupă tăcerea şi spun că românii sunt
obligaţi să suporte taxele impuse de marile magazine furnizorilor.
Altfel spus, producătorii se plâng că hipermarketurile le
impun tot felul de condiţii pentru a-i lăsa să-şi vândă
marfa. Una ar fi ca furnizorii să nu vândă unor magazine de
cartier mai ieftin decât preţul agreat de hipermarketuri.
Încălcarea
înţelegerii cu marile lanţuri l-ar putea arunca pe producător
de pe raft. Şi pentru a nu pierde locul pe piaţă, producătorul
este obligat să includă în preţ taxe şi comisioane care nu
reflectă calitatea, ci doar rotunjesc profiturile marilor magazine.
Cornelia
Vârban, responsabil la un magazin mic, spune că ?indiferent
de cantitatea pe care o cumpărăm,
preţul este acelaşi. Noi nu putem negocia cu ei la preţ?.
Producătorii se plâng că li se impun, prin contract, taxe
care pot ajunge şi la 40% din valoarea contractelor.
De
fapt, spun producătorii, când românul plăteşte pentru
un salam, un litru de lapte sau 10 ouă, plăteşte şi pentru locul
pe care produsul îl ocupă pe raft. Mai sus, mai jos, la
nivelul ochiului, la capăt de rând. Şi, pe lângă
preţul unui salam, mai plăteşte şi pentru aniversări. Mai clar,
premiile pentru tombole sunt asigurate nu din banii hipermarketului,
ci din ai producătorilor.
Cine
nu are reţea proprie de distribuţie şi depinde aproape exclusiv de
hipermarket este obligat să introducă mare parte din costuri în
preţul de pe raft. Sau iese din afacere. Cosmin Păuleţ, poducător
de vin, povesteşte că a ieşit ?dintr-una dintre cele mai mari
reţele, pentru că au condiţii foarte mari. Colaborarea cu aceste
reţele ar însemna să creşti preţul produsului sau să faci
rabat de la calitate?.
Unii
producători mai susţin că, prin politica de forţă în
achiziţii, hipermarketurile nu doar scumpesc artificial mărfurile,
ci îşi şi privează cumpărătorii de o parte dintre
mărfurile favorite.
Observator
