Antena 3 CNN Economic Biz News Business Hotelul Hilton din Sibiu, inaugurat vineri

Hotelul Hilton din Sibiu, inaugurat vineri

Hotelul Hilton din Sibiu, inaugurat vineri
Sursa foto: hilton
17 Iul 2009   •   17:15

Primul hotel de 5 stele din Sibiu şi, totodată, primul hotel Hilton din Europa de Sud-Est situat în afara unei capitale va fi deschis oficial, vineri, la Sibiu, după o investiţie de peste 25 de milioane de euro, transmite Mediafax.

Hotelul a încheiat, de curând, un program extins de renovare şi reamenajare, pentru lansarea sub brand-ul Hilton. Hotelul va fi deschis prin franciză de SC Palace Dumbrava SRL.

"De două zile suntem incluşi oficial în lanţul Hilton, iar astăzi (vineri - n.r.) inaugurăm un hotel de 5 stele, într-un oraş de 5 stele. Poate nu este cel mai luxos hotel de 5 stele din România, dar, cu siguranţă, are cel mai luxos spa. Este o franciză pe o durată foarte lungă, însă nu vă putem da mai multe detalii despre acest lucru", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Nicolae Minea, proprietarul Hilton Sibiu, citat de agenţia de presă.

Antena3.ro

×
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close