Antena 3 CNN Economic Biz News Business În numai şase luni, românii şi-au luat 500.000 de noi carduri de credit

În numai şase luni, românii şi-au luat 500.000 de noi carduri de credit

În numai şase luni, românii şi-au luat 500.000 de noi carduri de credit
29 Noi 2008   •   11:02

Românii cumpără din magazine tot mai des pe datorie folosind cardurile de credit. Numai în ultimele şase luni românii şi-au luat 500.000 de noi carduri, în condiţiile în care aproape trei milioane de carduri de plată erau în circulaţie la sfârşitul lunii septembrie. Dintre toate tipurile de credite acordate populaţiei, cererea pentru cardurile de credit a cunoscut cea mai importantă creştere. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, valoarea tranzacţiilor a ajuns la aproape două miliarde de lei.
Principalul avantaj al cardului de credit este că posesorul are acces oricând la creditul aprobat. Un alt beneficiu îl reprezintă perioada de graţie care poate ajunge până la 60 de zile în cazul sumelor cheltuite la comercianţi. Posesorii cardurilor mai primesc bonusuri exprimate în puncte sau reduceri în anumite magazine ori restaurante.
Şi numărul cardurilor de debit a crescut de la începutul acestui an, potrivit cotidianului Gândul. Românii au plătit cu cardul de salariu facturile la utilităţi ori au achitat note de plată în restaurante ori în magazine. Astfel, la finele lunii septembrie se aflau în circulaţie peste 10 milioane de asemenea instrumente de plată. Fie că au folosit acest tip de card pentru plăţi ori pentru retragere de numerar, numărul operaţiunilor bancare a crescut simţitor.
În total, posesorii de carduri de debit au realizat în perioada ianuarie - septembrie tranzacţii în valoare de peste 7 miliarde de lei. Iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de aproape 90 de lei pe lună. România este, de altfel, unul dintre statele cu cea mai mare creştere a numărului de carduri şi a valorii tranzacţionate prin intermediul acestora.
Antena 3

×
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close