Antena 3 CNN Economic Biz News Business Industria de armament, o posibilă soluţie pentru ieşirea României din criză

Industria de armament, o posibilă soluţie pentru ieşirea României din criză

Industria de armament, o posibilă soluţie pentru ieşirea României din criză
17 Dec 2008   •   09:22

Deblocarea industriei de armament ar putea fi soluţia pentru ieşirea României din criza economică. Comenzile din partea armatei pentru vehicule sau echipamente realizate în ţară ar fi o adevărată gură de oxigen pentru economia românească. Cel puţin asta susţin specialiştii Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Relansarea programelor de înzestrare pentru Ministerul Apărării Naţionale ar putea să creeze până la 10.000 de locuri de muncă.
Există însă şi alte avantajele. Potrivit ziariştilor de la Jurnalul Naţional, achiziţiile militare vor aduce în România noi tehnologii, noi sisteme de management, dar şi sisteme de calitate şi training.
Până în prezent, Ministerul Economiei şi Finanţelor a atras în programul de offset pentru industria de apărare trei universităţi americane şi europene. Acest program ar putea să mai creeze alte sute de locuri de muncă.
Deblocarea pieţei interne, aflată în criză cu mult înainte de recesiune, va da un impuls şi exporturilor de armament. România are cereri externe de circa două miliarde de dolari. Aceşti bani se vor regăsi şi în alte afaceri care se fac pe piaţa românească.
Potrivit experţilor, uzinele militare de stat se află într-un proces de restructurare, iar lansarea programelor de achiziţie pentru Armată ar fi un salt fără precedent.
Specialiştii atrag însă atenţia că, prin procesul de privatizare al uzinelor militare, anumite firme externe concurente, care şi-au manifestat dorinţa de a le prelua, ar putea să încerce, de fapt, să le scoată din circuit.
Antena 3

×
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close