Antena 3 CNN Economic Biz News Business Întâlnire fără rezultat între bancheri, pe tema noilor condiţii de creditare propuse de BNR

Întâlnire fără rezultat între bancheri, pe tema noilor condiţii de creditare propuse de BNR

Întâlnire fără rezultat între bancheri, pe tema noilor condiţii de creditare propuse de BNR
18 Iul 2008   •   09:33

Bancherii din România au discutat, vineri, despre noile condiţii de creditare pe care plănuieşte să le introducă Banca Naţională. Noile reguli sunt menite să domolească apetitul românilor pentru împrumuturi. După întâlnire, bancherii nu au vrut să dea detalii despre ce s+a discutat. BNR vrea să mai tempereze tendinţa populaţiei de a face credite. Conform noilor reguli, cei care vor cere un împrumut, nu vor mai fi evaluaţi pe baza veniturilor actuale, ci pe baza celor declarate la Fisc, din anul anterior. În plus, solicitanţii ar putea să fie supuşi la o evaluare suplimentară a capacităţii de rambursare a creditului în condiţii de stres.

BNR vrea ca băncile să calculeze gradul de îndatorare pentru un client luând în calcul venituri cu cel mult 20% mai mari decât cele declarate la Fisc, în anul anterior.

Specialiştii spun că, până la urmă, restricţiile vor lovi în anumite categorii de clienţi. Banca Naţională speră că măsurile pe care le propune vor duce la evitarea situaţiilor în care oamenii se împrumută prea mult şi nu mai au de unde să dea banii înapoi.

BNR doreşte şi introducerea unui test de stres făcut la acordarea unui împrumut. Solicitantului de credit îi va fi evaluată capacitatea de rambursare a banilor în condiţii nefavorabile. Pentru aceasta, înainte de semnarea contractului va primi două scadenţare - unul în condiţiile de la momentul semnării creditului şi altul care va ţine cont de modificări ce pot să apară în timp.

Antena 3

×
Parteneri
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România
x close