Antena 3 CNN Economic Biz News Business Maxim istoric la Bursa de Valori Bucureşti

Maxim istoric la Bursa de Valori Bucureşti

Maxim istoric la Bursa de Valori Bucureşti
23 Apr 2007   •   17:56

Indicele general al Bursei de Valori Bucureşti a atins luni un nou maxim istoric. Cotaţiile acţiunilor listate la bursă au crescut, în medie, cu aproape 20% faţă de începutul anului. Lichiditatea bursei a fost destul de crescută, în condiţiile în care analiştii se temeau de o cădere a pieţei ca urmare a suspendării preşedintelui. Pe de altă parte, leul a pierdut uşor teren în faţa monedei europene, dar se menţine sub 3,34 unităţi/euro.

Deprecierea s-a produs ca urmare a declaraţiilor privind riscurile unei corecţii pe piaţa valutară făcute de preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu. Acesta a declarat că, în curând, este posibil să se ajungă la o paritate de 3,40 lei/euro.

Antena 3

×
Parteneri
Guvernul taie 50% din sporurile bugetarilor care nu atrag bani europeni
x close