Antena 3 CNN Economic Biz News Business Nabucco. Negocieri supendate din cauza Franţei

Nabucco. Negocieri supendate din cauza Franţei

Nabucco. Negocieri supendate din cauza Franţei
05 Apr 2007   •   12:09

Autorităţile din Turcia au suspendat discuţiile cu grupul Gaz de France (GDF) pe tema participării companiei franceze la proiectul Nabucco, ca reacţie la un document în care Franţa a acuzat Imperiul Otoman de implicare în genocidul armenilor din 1915, a declarat, joi, un oficial de rang înalt din sectorul energetic turc. ?Vom suspenda discuţiile cu Gaz de France până după alegerile prezidenţiale din Franţa. În funcţie de linia politică ce va fi adoptată de Paris după aceste alegeri vom lua o decizie?, a declarat un înalt oficial din ministerul turc al Energiei, care adorit însă să-şi păstreze anonimatul.

La sfârşitul anului trecut, Franţa a provocat nemulţumirea autorităţilor de la Ankara, atunci când Parlamentul francez a adoptat un act normativ în care incriminează negarea genocidului armenilor din Imperiul Otoman. Ulterior, forţele armate turce au îngheţat orice relaţii bilaterale cu armata franceză, deşi ambele ţări sunt membre NATO.

Nabucco este un proiect în valoare de 4,6 miliarde de euro (6,14 miliarde dolari), vizând construcţia unui gazoduct care ar urma să transporte gaze naturale din Turcia către Austria (tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria), în ideea reducerii dependenţei Europei de gazul natural rusesc. Consorţiul care se ocupă de realizarea proiectul, condus de grupul austriac OMV, include companiile Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Mol (Ungaria) şi Transgaz Mediaş (România).

În baza estimărilor curente este posibil ca funcţionarea conductei să poată începe în anul 2012. Decizia finală asupra construcţiei conductei ar trebui luată în 2007/2008. În acest caz, construcţia ar începe în 2008/2009, iar primul transport de gaze ar putea avea loc în 2012.

Cu excepţia Turciei, toate celelalte trei ţări implicate în proiectul Nabucco au aprobat deja participarea Gaz de France la proiectul Nabucco. La sfârşitul lunii februarie acţionarii Transgaz Mediaş au aprobat o operaţiune prin care compania românească va ceda Gaz de France (GDF) o parte din participaţia sa la firma care va realiza proiectul Nabucco, compania franceză urmând să deţină cote egale cu ceilalţi acţionari.

Rompres

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close