Antena 3 CNN Economic Biz News Business Oltchim a invitat BERD şi IFC să preia acţiuni la combinatul chimic

Oltchim a invitat BERD şi IFC să preia acţiuni la combinatul chimic

Oltchim a invitat BERD şi IFC să preia acţiuni la combinatul chimic
08 Apr 2008   •   20:59

Conducerea Oltchim a invitat Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation, membră a grupului Băncii Mondiale, să preia acţiuni la combinatul chimic. Invitaţia face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu a societăţii, care doreşte finalizarea privatizării. Oltchim are în plan şi modernizarea firmei, fără ca acest lucru să îi afecteze pe angajaţi, spune Constantin Roibu, director general al Oltchim.

"Aştept în cursul anului 2008 ca IFC şi BERD să se alăture acţionarilor Oltchim", a declarat Roibu. Acesta s-a declarat în favoarea încheierii contractului de privatizare a companiei cu mai multe fonduri de investiţii, nu cu un investitor strategic, invocând capacitatea fondurilor de a susţine programul de investiţii al Oltchim.

Roibu a precizat că un eventual investitor strategic va avea în vedere, în primul rând, producţia şi propriile afaceri. "Un investitor strategic nu ar fi interesat, spre exemplu, să închidă o fabrică din vestul Europei şi să mute producţia în România", a menţionat el.

Oltchim a programat, până în 2012, investiţii de un miliard de euro, program care cuprinde preluarea şi integrarea activităţilor de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, preluarea Societăţii Naţionale a Sării Salrom Râmnicu Vâlcea şi construirea unei centrale electrice proprii.

Prin aceste operaţiuni combinatul îşi va reduce semnificativ costurile cu materiile prime, ceea ce va avea un impact important în profitul net.

Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionarul majoritar al Oltchim, a declarat în luna februarie că Oltchim va fi scos la privatizare în acest an, la un preţ care va fi influenţat de eventuala preluare a principalului furnizar de materii prime, Petrochemical Argeş, deţinut de Petrom.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close