Antena 3 CNN Economic Biz News Business Piaţa vânzărilor din România este pe ultimul loc din Europa

Piaţa vânzărilor din România este pe ultimul loc din Europa

Piaţa vânzărilor din România este pe ultimul loc din Europa
20 Iun 2008   •   17:48

Ne călcăm pe picioare la cumpărături, înainte de sărbători, dar studiile arată că vânzările din România sunt pe ultimul loc din Europa. Totuşi, piaţa din România este în continuă creştere. Specialiştii spun chiar că piaţa vânzărilor ar putea avansa, în următorii zece ani, de la 31,2 miliarde de euro, la peste 72 de miliarde de euro. Asta înseamnă o creştere cu 132%, estimată de compania Deloitte, care a cercetat cum ar putea evolua sectorul de retail în regiune.

România şi Bulgaria vor avea evoluţii spectaculoase în următorii zece ani pentru că se construiesc spaţii comerciale, iar reţelele de discount se extind ?agresiv?, arată studiul companiei. Creşterile din România şi Bulgaria vor fi mai mari decât cele din Polonia, unde piaţa vânzărilor are deja cifre spectaculoase, 140 de miliarde de euro la sfârşitul anului trecut.

Asta înseamnă 3.700 de euro cheltuiţi pe cap de locuitor, fiind cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, faţă de aproape 1.500 de euro pe cap de locuitor în România şi aproape 1.800 de euro pe cap de locuitor în Bulgaria.

Studiile arată că retailul se dezvoltă în detrimentul comerţului tradiţional. Deja specialiştii spun că şi comerţul electronic devine din ce în ce mai popular. Studiul arată că nu numai britanicilor, francezilor, belgienilor şi germanilor le plac cumpărăturile pe internet, dar şi slovenilor, estonienilor şi cehilor.

Şi în România s-au înregistrat de la un an la altul cifre importante, dar avem în continuare o problemă cu accesul la internet. Doar o treime din populaţia României utilizează internetul.

Antena 3

×
Parteneri
A murit Alexandru Alexandrov, fondatorul gigantului Altex România
x close