Antena 3 CNN Economic Biz News Business Puterea modifică personalitatea. Bolile şefilor

Puterea modifică personalitatea. Bolile şefilor

Puterea modifică personalitatea. Bolile şefilor
26 Mar 2007   •   14:55

Psihologii consideră că funcţia de conducere modifică personalitatea unui om cu peste 70 la sută. Percepţia puterii schimbă intens şi aspecte ale sistemului nervos, care devine extrem de reactiv şi labil. Iată care sunt câteva dintre bolile şefilor şi modul de prevenire a acestora. Orice persoană care are abilităţi de lider are şi o puternică tendinţă paranoidă.

Exactitatea, voinţa de fier, puterea de luptă, competiţia, sacrificiile mari, fidelitatea pentru un anume scop sunt calităţi comune tuturor şefilor. Cercetările au demonstrat că schizofrenicii, adică 20 la sută din populaţia globului, ajung mai rar la putere decât paranoizii, care sunt 35 la sută. S-a demonstrat de asemenea că peste 62% dintre cei care-şi asumă responsabilitatea de lider au o activitate cardiacă mai crescută.

Şefii se confruntă adesea cu probleme de natură sexuală. O dată cu percepţia puterii, creierul afectiv secretă mai puţine serotonine şi endorfine, hormoni ai plăcerii. La femei apar frigiditatea şi indiferenţa faţă de sex. La bărbaţi pot apărea obsesii sexuale sau impotenţe legate de incapacitatea percepţiei plăcerii orgasmului. Fiind boli căpătate pe fond de stres, ele se tratează cu relaxare la sfârşit de săptămână şi concedii.

Observator

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close