Antena 3 CNN Economic Biz News Business Rate de milioane de euro pentru primării

Rate de milioane de euro pentru primării

Rate de milioane de euro pentru primării
20 Feb 2007   •   11:19

Edilii marilor oraşe au dat de gustul creditelor externe. 50 de milioane de euro! Atât este rata plătită anul acesta de bucureşteni pentru aceste credite. Şi moda se extinde. După ce primarul Capitalei, Adriean Videanu, a anunţat că Bucureştiul s-a împrumutat de aproape un miliard de euro, şi primarul Timişoarei i-a urmat exemplul. Ciuhandu şi-a mărit astfel alocaţiile acestui an cu 25%, ajungând la cel mai mare buget pe care l-a avut Timişoara de la Revoluţie încoace.

Între Ciuhandu şi Videanu nu poate exista propriuzis o comparaţie, căci capitala a ajuns să plătească numai dobânzi anuale de 37 de milioane de euro şi rate de 50 de milioane de euro. Rata anuală a lui Videanu face cam cât toate creditele contractate de primăria Timişoarei care, în 2007, şi-a aprobat cel mai mare buget de la revoluţie încoace - 190 de milioane de euro, din care aproximativ 140 de milioane sunt banii lor, iar restul credite. În vreme ce Gheorghe Ciuhandu a alocat 50 de milioane de euro lucrărilor de infrastructură, Primăria Capitalei dă 800 de milioane de euro pentru asfaltări, lărgirea unor bulevarde şi construirea unor pasaje noi. Controversatul pasaj Basarab nu mănâncă în 2007 decât 20 de milioane de euro, dar alte 120 de milioane de euro vor fi alocate în 2008.

În schimb, municipalitatea Bucureştilor va plăti 100 de milioane de euro anul acesta pentru exproprierea persoanelor care acum au proprietăţi în zonele în care se vor face construcţii. În total, peste 200 de bulevarde intră în lucru în 2007, ceea ce va întinde probabil la maximum nervii multora. Programul de asfaltare al Capitalei este întrecut ca mărime doar de planul, deocamdată doar desenat al lui Radu Berceanu, de a face 1800 kilometri de autostradă în următorii şapte ani.

Mult mai interesant, sumele uriaşe alocate acestor lucrări vor fi împărţite între câteva firme. România, şi deci şi municipalităţile marilor oraşe, se află în situaţia curioasă de a fi atras deja numeroase fonduri, pentru care se plătesc rate uriaşe, dar de a nu fi demarat decât într-o foarte mică măsură lucrările de infrastructură.

Antena 3

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close