Antena 3 CNN Economic Biz News Business Reuniune G7. Naţiunile puternic industrializate au discutat planul de ieşire din criza financiară

Reuniune G7. Naţiunile puternic industrializate au discutat planul de ieşire din criza financiară

Reuniune G7. Naţiunile puternic industrializate au discutat planul de ieşire din criza financiară
11 Oct 2008   •   11:35

Miniştrii de Finanţe din cele mai industrializate şapte state din lume s-au reunit la Washington pentru a elabora o serie de măsuri de ieşire din criza financiară. Ei au identificat punctele fierbinţi, unde e nevoie de acţiune imediată. Din grupul celor şapte naţiuni puternic industrializate fac parte Japonia, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Statele Unite şi Canada. Cu această ocazie, a fost elaborat un plan de acţiune care cuprinde cinci măsuri de contracarare a crizei. Măsurile nu au fost făcute publice, însă miniştrii au dat asigurări că acestea acoperă toate punctele esenţiale pentru combaterea efectelor crizei economice mondiale. Liderii ţărilor din zona Euro se vor întâlni de asemenea, duminică, la Paris
După reuniune, Henry Paulson, secretarul trezoreriei naţionale a Statelor Unite, a declarat că acum s-a coagulat o viziune clară asupra căilor ce trebuie urmate şi că cele şapte state se concentrează pe diminuarea efectului de panică. ?Este vital pentru guverne să furnizeze lichidităţile necesare?, a spus acesta. Liderii se concentrează asupra necesităţii urgente de a stabiliza piaţa financiară.
Planul elaborat are ca scop salvarea de la colaps a băncilor mari şi a instituţiilor financiare şi dă asigurări există posibilitatea ca fondurile necesare să fie strânse din surse publice sau private. Paulson a subliniat că Statele Unite colaborează îndeaproape cu China şi Japonia în efortul de a supravieţui crizei. Statele Unite au decis deja să investească direct în bănci pentru prima oară după anul 1930, după ce Marea Britanie a făcut deja acest pas.
Antena3.ro

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close