Antena 3 CNN Economic Biz News Business România importă mult mai mult decât exportă

România importă mult mai mult decât exportă

România importă mult mai mult decât exportă
17 Noi 2007   •   11:16

BNR arată că deficitul balanţei comerciale a României este de peste 12 miliarde de euro. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele nouă luni un deficit de 11,8 miliarde de euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut. În acest moment, deficitul de cont curent reprezintă aproximativ 10% din PIB-ul estimat pentru acest an de Comisia Naţională de Prognoză. Şi deficitul balanţei comerciale a crescut în primele nouă luni, ajungând la peste 12 miliarde de euro.

Ramurile cu probleme din punct de vedere al deficitelor au fost transporturile şi turismul cu solduri negative de 395 de milioane de euro respectiv 152 de milioane de euro. La capitolul venituri s-a consemnat un minus de 3,6 miliarde de euro, care a anulat în mare parte influenţa pozitivă a banilor trimişi de românii din străinătate.

Sumele transferate de aceştia în primele nouă luni ale anului au însumat 3,96 miliarde de euro, în creştere cu 50% comparativ cu anul trecut. Valoarea investiţiilor străine directe se situa la finele lunii septembrie la 5,01 miliarde de euro. Investiţiile au acoperit deficitul de cont curent din ianuarie-septembrie în proporţie de 42,5%, valoarea acestuia situându-se la 11,8 miliarde de euro. România a atras anul trecut investiţii străine direct în valoare de 9,05 miliarde de euro.
 Antena 3

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close