Antena 3 CNN Economic Biz News Business România, pe locul 73 în clasamentul privind libertatea economică

România, pe locul 73 în clasamentul privind libertatea economică

România, pe locul 73 în clasamentul privind libertatea economică
Sursa foto: romania
14 Sep 2009   •   15:39

România a urcat zece locuri, până pe poziţia 73, din 141 de state, într-un clasament privind libertatea economică, potrivit raportului Economic Freedom of the World 2009, întocmit de institul canadian Fraser şi citat de Mediafax.

Climatul economic din România a însumat 6,79 puncte dintr-un total posibil de zece în ediţia 2009 a topului, faţă de 6,46 puncte în 2008.

Clasamentul este condus de Hong Kong (cu 8,97 puncte). Urmează Singapore (8,66 puncte), respectiv Noua Zeelandă (8,3 puncte) şi Elveţia (8,19 puncte).

Din Europa Centrală şi de Est, pe cea mai înaltă poziţie s-a clasat Estonia (locul 11, cu 7,81 puncte), urmată de Austria (locul 13 şi 7,67 puncte), Ungaria (38 şi 7,34 puncte), Grecia (52 şi 7,11 puncte), Cehia (54 şi 7,09 puncte), Slovenia (poziţia 64, cu 6,9 puncte), România, Polonia (74, cu 6,78 puncte), Bulgaria (locul 76, cu 6,74 puncte), Turcia (88 şi 6,52 puncte), Moldova (94, 6,34 puncte) şi Ucraina (128, cu 5,68 puncte).

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: România
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close