Antena 3 CNN Economic Biz News Business România se află printre ultimele tări ale Europei de Est în topul celor mai mari 500 de companii

România se află printre ultimele tări ale Europei de Est în topul celor mai mari 500 de companii

România se află printre ultimele tări ale Europei de Est în topul celor mai mari 500 de companii
12 Sep 2008   •   09:51

România explodează economic, dar este încă în coada Europei de Est. În topul celor mai mari 500 de companii, ţara noastră a reuşit să intre cu câteva zeci şi nicuna în primele zece.

Cu doar 30 de companii în top, România este o prezenţă palidă. Sunt foarte puţine pentru a treia ţara ca mărime din zonă şi pentru o piaţă de 22 de milioane de oameni. Când te numeşti Petrom sau OMV, n-ai cum să nu intri între cele mai mari companii europene, când ţiţeiul se scumpeşte. Petrom rămâne cea mai bine plasată companie românească, dar Rompetrolul lui Dinu Patriciu a zburat pur şi simplu ajungând pe pozitia 50. Companiile româneşti nu sunt mari, dar au viteză.

George Mucibabici de la ?Ingest Deloitte? a declarat: ?Trebuie să vedem ritmul cu care am crescut noi. Dacă făceam topul acum 10 ani probabil că nu aveam nicio companie.? Problema este că în domenii considerate la noi de vârf, nici o companie nu a reuşit să se califice în topul Europei Centrale şi de Est. Este cazul medicamentelor şi al imobiliarelor.

Reprezentantul companiei ?Ingest Deloitte? a continuat: ?Deşi nouă ni se pare că avântul imobiliar din România a fost fenomenal, cantitativ, în comparaţie cu ţările din Europa Centrală dimensiunile investiţiilor au fost, după opinia mea, minore.? Polonia domina acest top, având inregistrate 176 de companii.

BCR-ul şi BRD-ul sunt între primele 20 de bănci europene. Între asigurători, doar Allianz-Tiriac a reuşit o astfel de performanţă. Din păcate companiile din Romania ţin doar puţin peste 5% din cifra de afaceri totala a companiilor din Europa Centrală şi de Est.


Faptul că toate companiile româneşti luate în calcul sunt, fie de stat, fie străine, arată că business-urile dezvoltate de antreprenorii români sunt încă mici şi preponderent locale. Iar atunci când capătă consistenţă, sunt vândute repede străinilor.

Observator

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close