Antena 3 CNN Economic Biz News Business Românii datorează băncilor peste 36 miliarde de euro

Românii datorează băncilor peste 36 miliarde de euro

Românii datorează băncilor peste 36 miliarde de euro
27 Aug 2007   •   04:08

Împrumuturile acordate populaţiei şi firmelor româneşti au ajuns la nivelul record de 36,3 miliarde euro. Numai în iulie creşterea a fost de 5,2% faţă de luna precedentă. Astfel, creditele în lei acordate populaţiei şi firmelor au avansat într-o singură lună cu 2,9%, ajungând la un nivel de 58,82 miliarde lei (echivalentul a 18,62 miliarde euro), informează Gândul. Împrumuturile în valută au sporit cu 7,7%, până la 55,84 miliarde lei (echivalentul a 17,68 miliarde euro).

Datele BNR arată că cea mai mare creştere a fost înregistrată de creditele în valută acordate populaţiei, avansul înregistrat în decurs de o lună fiind de 12%, în timp ce într-un an valoarea acestora aproape că s-a dublat, ajungând la 7,49 miliarde euro.

×
Parteneri
Guvernul taie 50% din sporurile bugetarilor care nu atrag bani europeni
x close