Antena 3 CNN Economic Biz News Business Românii iau credite pe care nu le mai plătesc

Românii iau credite pe care nu le mai plătesc

Românii iau credite pe care nu le mai plătesc
24 Iul 2007   •   09:19

Numărul românilor care au luat credite şi au dificultăţi în a le rambursa a crescut îngrijorător. Valoarea medie a unei restanţe s-a dublat în numai un an şi a ajuns la sfârşitul lunii mai la peste 1.400 lei pentru un datornic. Cumulat, populaţia şi firmele înregistrau la sfârşitul lunii aprilie credite restante de peste 540 milioane lei. Peste 20% din totalul restanţelor se înregistrează în Bucureşti, care deţine astfel primul loc la nivelul întregii ţări din acest punct de vedere, cu credite restante în valoare de 165,6 milioane lei. Pe judeţe, cele mai multe restanţe sunt înregistrate în Cluj - 27 milioane lei, Ialomiţa - peste 23 milioane lei, Timiş - 21 milioane lei, Braşov - 19 milioane lei şi Sibiu cu - 14 milioane lei.

Cei mai buni platnici sunt în judeţele Tulcea - 1,9 milioane lei, Sălaj - 2,9 milioane lei şi Olt - 3,23 milioane lei. Potrivit datelor BNR, una din patru persoane are restanţe la două bănci. Astfel, în timp ce numărul datornicilor este de peste 290.000 persoane, numărul împrumuturilor în cazul cărora s-au înregistrat întârzieri la plată de peste 30 zile a depăşit 375.800.

Până în luna mai, creditele în lei acordate de băncile comerciale se ridicau la peste 52 miliarde lei. Dintre acestea, în jur de 26 miliarde lei reprezintă credite acordate agenţilor economici, iar aproximativ 26 de miliarde lei împrumuturi acordate populaţiei. În ce priveşte creditele în valută, valoarea acestora se ridică la 49 de miliarde lei, din care peste 27 miliarde lei au fost acordate agenţilor economici, iar aproape 19 miliarde lei, populaţiei.

Antena 3

×
Parteneri
El este Ilie, preotul care s-a stins fulgerător în Săptămâna Luminată
x close