Antena 3 CNN Economic Biz News Business Se scumpeşte pâinea, cu aproape 20%

Se scumpeşte pâinea, cu aproape 20%

Se scumpeşte pâinea, cu aproape 20%
15 Feb 2007   •   16:47

Lipsa grâului de pe piaţă va duce, fără niciun dubiu, la scumpirea pâinii. Acestea sunt estimările specialiştilor, care vorbesc deja de o scumpire a grâului cu 10 euro pe tonă. Potrivit jurnalului ?Evenimentul Zilei?, preţul grâului va cunoaşte o majorare din luna mai a acestui an, majorare care va avea ca efect imediat creşterea preţului la pâine.

Aurel Popescu, preşedintele patronatului brutarilor şi morarilor ROMPAN, a declarat pentru ?Evenimentul Zilei? că anul acesta vom asista la o creştere cu aproape 20% a preţului la pâine. Cu alte cuvinte, în mai puţin de 3 luni vom cumpăra pâinea pe care până acum dădeam 0,8 lei cu aproape 1 leu. Printre cauzele acestei scumpiri se numără lipsa grâului de pe piaţa românească, dar şi proasta calitate a acestuia, spun specialiştii.

Antena3.ro

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close