Antena 3 CNN Economic Biz News Business Ţara din Europa cu o populaţie puţin mai mare ca a Bucureştiului, spre care toţi vor să emigreze. A avut 15 ani de creşetere economică

Ţara din Europa cu o populaţie puţin mai mare ca a Bucureştiului, spre care toţi vor să emigreze. A avut 15 ani de creşetere economică

Ţara din Europa cu o populaţie puţin mai mare ca a Bucureştiului, spre care toţi vor să emigreze. A avut 15 ani de creşetere economică
de O.P.    |    05 Dec 2012   •   12:48

Criza datoriilor din zona euro şi efectele ei devastatoare asupra stării de sănătate economică a Bătrânului continent (şomaj, recesiune, stagnare), dar şi impactul negativ al intervenţiei brutale, oarecum strategice, a marilor agenţii americane de rating, au diminuat în mod considerabil pofta de investiţii a oamenilor de afaceri în Europa .

Au mai rămas, totuşi, state care şi-au păstrat nu numai nivelul de atractivitate, dar şi nota supremă, triplul A. Norvegia este unul dintre acestea. Dar şi una dintre cele mai fericite ţări din lume . După mai bine de 15 ani de creştere constantă şi viguroasă (o medie anuală de peste 5%), Norvegia a fost lovită de recesiunea economică mondială, chiar dacă reculul producţiei a fost mai puţin dramatic decât în alte ţări.

După o uşoară contracţie în 2009 (-1,4%), creşterea s-a restabilit în 2010 -2011, susţinută de măsurile de relansare, consumul intern, de dinamismul pieţei imobiliare. În pofida dependenţei sale de evoluţia tarifelor mondiale la petrol, economia norvegiană este solidă, iar perspectivele sunt pozitive.

Prin urmare, marea provocare căreia trebuie să-i facă faţă autorităţile rezidă în menţinerea stabilităţii şi a creşterii într-un context internaţional defavorabil, reducând, totodată, vulnerabilităţile generate de presiunile fiscale, de nivelul ridicat de îndatorare a populaţiei şi de preţurile la imobilare. Programul pus la punct de guvern mizează pe susţinerea pieţei muncii, pe reforma sistemului de educaţie şi al sănătăţii.

Citeşte mai multe despre acest subiect, pe www.incomemagazine.ro



×
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close