Antena 3 CNN Economic Biz News Business Ucraina începe exploatarea zăcămintelor din zona Insula Şerpilor

Ucraina începe exploatarea zăcămintelor din zona Insula Şerpilor

Ucraina începe exploatarea zăcămintelor din zona Insula Şerpilor
21 Noi 2007   •   19:30

Kievul începe exploatarea zăcămintelor din zona Insulei Şerpilor, zonă pe care se luptă şi România. Guvernul ucrainean a aprobat planul de exploatare a zăcământului de gaze naturale de pe platoul continental, susţine presa din Ucraina, citată de Hotnews. Ziariştii au anunţat că deja există un plan de exploatare şi, de anul viitor, vor extrage gaze din zonă. Deşi este vorba doar de un proiect, se presupune ca în Marea Neagră trebuie montate câteva sonde de foraj, nu departe de Insula Şerpilor.

Zăcământul se afla la 50 de kilometri est de insulă, iar până la sfârşitul anului viitor se intenţionează extragerea a nu mai puţin de 1 miliard de metri cubi de gaze naturale. Cheltuielile de realizare a proiectului au fost evaluate la circa 117 milioane de euro.

Presa ucraineană vorbeşte despre întârzierea exploatării acestor rezerve din cauza ?pretenţiilor teritoriale? ale României. Disputa dintre România şi Ucraina a ajuns la Curtea internaţională de Justiţie. În joc este platforma contientală a fiecărei ţări şi zona economică exclusivă. Conform legislaţiei internaţionale, fiecare ţară are o platformă continentală până la 200 de metri adâncime şi o zonă economică exclusivă care se întinde 200 de mile marine în larg.

La delimitarea dintre România şi Ucraina, esenţial este statutul Insulei Şerpilor. România consideră respectiva bucată de pământ drept o stâncă banală, nelocuită. Ucraina dimpotrivă vede în ea o parte integrantă a teritoriului său, care presupune mărirea platformei continentale şi a zonei economice exclusive.

Guvernul de la Kiev face eforturi ca acestei stânci să-i fie recunoscut statutul de insulă locuită. A construit acolo o şcoală, o bancă, forează la mare adâncime după apă potabilă. În joc sunt resurse energetice importante pe care nu vrea să le împartă cu România.

Antena 3

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close