Antena 3 CNN Economic Biz News Business Văcăroiu dă undă verde duty-free-urilor

Văcăroiu dă undă verde duty-free-urilor

Văcăroiu dă undă verde duty-free-urilor
17 Mai 2007   •   17:47

Preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, a semnat, joi, Decretul privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free şi duty-paid. Cu zece zile în urmă, plenul Camerei Deputaţilor a respins, cu majoritate de voturi, cererea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, de reexaminare a proiectului de lege pentru respingerea ordonanţei referitoare la comercializarea mărfurilor în regim de duty-free şi duty-paid, menţinând raportul iniţial de respingere a Ordonanţei.

Preşedintele Comisiei economice, deputatul PSD Mihai Tudose, a susţinut de la tribuna Parlamentului că membrii comisiei şi-au menţinut poziţia şi au votat în unanimitate un raport de adoptare a Legii de respingere a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim de duty-free şi duty-paid.

Mihai Tudose a motivat că ordonanţa a fost respinsă din nou, deoarece, în acest domeniu, sunt în vigoare prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty-free, aprobată în 2002 şi modificată prin Legea 330/2006.

Rompres

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close