Antena 3 CNN › Economic › Biz News › Business › Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 30 la sută anul acesta

Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 30 la sută anul acesta

<1 minut de citit Publicat la 15:59 02 Iun 2008 Modificat la 15:59 02 Iun 2008
Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 30 la sută anul acesta
Dacia a înregistrat un succes pe piaţa franceză, vânzările sale crescând cu 49,3%, în primele cinci luni ale anului, faţă de anul precedent, ajungând la un număr de 18.139 de unităţi vandute. Dintre acestea, opt au fost Logan Van-uri, iar restul autoturisme marca Dacia.

Potrivit datelor publicate luni de Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), în intervalul ianuarie-mai, vânzările Renault au avansat cu 7,4%, la 269.769 unităţi, ale Peugeot au urcat cu 3,4%, la 195.877 unităţi, iar ale Citroen cu 8,1%, la 160.460 autovehicule.

Vânzările Dacia la nivel mondial au urcat în primele patru luni ale anului cu 31,1%, la 83.917 de vehicule, dintre care 78.816 au fost autoturisme şi 5.101 vehicule comerciale uşoare. Prin aceste rezultate, constructorul de la Mioveni a înregistrat cea mai mare rată de creştere în rândul mărcilor grupului francez Renault, infomează Mediafax.

În România, însă, Dacia a înregistrat o scădere a vânzărilor, în 2007, cu 5,2% faţă de 2006 , ajungând să vândă 102.062 unităţi. Producătorii Loganului, au anunţat pentru anul acesta lansarea modelului Sandero, pe 3 iunie, pentru ca în 2009 să introducă şi Logan MCV şi SUV-ul.

Antena3.ro

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close