Antena 3 CNN Economic Biz News Business Zgârie-norii din Bucureşti au avizul arhitecţilor. Alte 100 de zone pot găzdui clădiri înalte

Zgârie-norii din Bucureşti au avizul arhitecţilor. Alte 100 de zone pot găzdui clădiri înalte

Zgârie-norii din Bucureşti au avizul arhitecţilor. Alte 100 de zone pot găzdui clădiri înalte
25 Iun 2008   •   16:51

?Bucureşti ? un dezastru urbanistic?, este o temă lansată cu puţin timp înaintea alegerilor locale, pe care unii politicieni au preluat-o în campaniile electorale. Aceştia au mers însă prea departe, se arată într-un comunicat de presă al Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), pentru că s-au stabilit chiar şi vinovaţii: arhitectul-şef al Capitalei, Adrian Bold, şi Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Preşedintele OAR, Mircea Ochinciuc, a informat că arhitecţii au partea lor de responsabilitate, însă nu pot fi acuzaţi în baza unor informaţii neverificate. ?Pentru a ajunge la concluzii corecte, este esenţială cunoaşterea prevederilor legale, a atribuţiilor şi a reglementărilor tehnice în vigoare?, se arată în comunicatul OAR.

Citiţi comunicatul de presă al Filialei Bucureşti a OAR

Una dintre problemele la care face referire Ochinciuc este cea a clădirilor înalte din Bucureşti. Acesta susţine că zgârie-norii care au constituit subiect de controversă sunt construiţi legal, cu avizul arhitecţilor, şi că sunt prevăzuţi în Planul de Urbanism General (PUG). Mai mult, potrivit unui studiu realizat de un colectiv al Catedrei de Urbanism a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ?Ion Mincu?, în Bucureşti sunt aproximativ 100 de zone unde se mai pot construi clădiri înalte şi foarte înalte. ?Studiul urbanistic susţine oportunitatea amplasării clădirilor înalte în anumite puncte/zone din Bucureşti, iar amplasamentele acestor clădiri se regăsesc în prevederile PUG?, se arată în comunicat.

Preşedintele filialei OAR Bucureşti a explicat că, în domeniul imobiliar, dezvoltatorii nu pun preţ pe arhitectură, pentru că PUG nu face referire la stilul de a construi. Astfel, toţi construiesc haotic, cât mai mare şi cât mai mult.

Vedeţi Planul de Urbanism General şi zonele în care pot fi construite clădiri înalte (click dreapta, save target/link as)

Vedeţi legenda pentru Planul de Urbanism General (click dreapta, save target/link as)

Pentru vizualizarea fişierelor vectoriale (PUG şi legenda) aveţi nevoie de un DWG/DWF/DXF Viewer. Downloadaţi gratis şi instalaţi modulul

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close