Antena 3 CNN Economic Biz News Ce se va întâmpla cu economia americană în 2015. "Creşterea economică accelerează"

Ce se va întâmpla cu economia americană în 2015. "Creşterea economică accelerează"

Ce se va întâmpla cu economia americană în 2015. "Creşterea economică accelerează"
Sursa foto: Foto: www.quickenloans.com
02 Ian 2015   •   17:45

Publicaţia MarketWatch a făcut o serie de predicţii referitoare la economia americană pentru anul 2015.

În 2014 în economia americană au fost create aproape 3 milioane de locuri de muncă, cea mai mare creştere după 1999. Tendinţa este pe cale să continue în 2015 şi va alimenta în mod sigur cheltuielile de consum, alături de scăderea preţurilor carburanţilor, susţin specialiştii MarketWatch.

Intensificarea consumului va încuraja companiile să angajeze şi să investească mai mult, iar rezultatul va fi o creştere economică de peste 3%, pentru prima oară după 2005.

"Următorii doi ani vor fi cei mai buni din cel puţin un deceniu. Există multe dovezi că creşterea economică accelerează", a declarat Bernard Baumohl, economist la Economic Outlook Group.

Cel mai mare risc interm pentru creşterea economică de 3% ar fi o creştere peste aşteptări a dobânzilor, dar după toate indiciile este improbabil ca Rezerva Federală să ia măsuri agresive în 2015.

Salariile vor creşte

Una dintre principalele frâne pentru economie, în ultimii patru ani, a fost stagnarea salariilor, care au crescut în medie cu numai 2% pe an, ritm echivalent cu două treimi din media pe termen lung din SUA. Totuşi, acest lucru este pe cale să se schimbe. Cu angajările în creştere şi şomajul în scădere, companiile vor căuta angajaţi pentru a nu risca să piardă vânzări în favoarea concurenţei dacă nu vor creşte producţia.

"Peste tot un de mă duc, proprietarii de companii anticipează creşterea cererii. Companiile vor trebui să mărească salariile pentru a atrage şi a menţine angajaţii", a arătat Gus Faucher, economist la PNC Financial Services.

În luna noiembrie, numărul posturilor disponibile a atins al doilea cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani. De asemenea, numărul celor care îşi schimbă locul de muncă pentru un salariu mai bun este cel mai ridicat din ultimii cinci ani.

Rata şomajului va continua să scadă

Rata şomajului a scăzut în ultimii trei ani de la 8,6% la 5,8%, dar aproape nimeni, inclusiv Rezerva Federală, nu consideră că piaţa muncii este chiar atât de solidă.

Circa 18,1 milioane de oameni, de exemplu, vor o slujbă full-time, dar nu o pot găsi, un număr neobişnuit de mare după cinci ani şi jumătate de redresare economică.

"Până la sfârşitul anului, rata şomajului va scădea la 5%-5,5%", consideră Faucher.

Riscul deflaţiei în Statele Unite, redus

Creşterea producţiei de petrol şi avansul lent al economiei mondiale au dus la prăbuşirea preţurilor petrolului cu aproape 50% în 2014, la circa 50 de dolari pe baril, iar efectul a fost încetinirea inflaţiei.

Menţinerea sau scăderea preţurilor vor susţine salariile ajustate la inflaţie a angajaţilor americani, iar oamenii vor avea mai mulţi bani de cheltuit, a spus Neil Dutta, director pentru economie la Renaissance Macro Research.

"Este imposibil să ai deflaţie într-o economie care creşte cu peste 3% şi creează locuri de muncă", a explicat Baumohl.

Economia Statelor Unite va performa, în contextul în care economia mondială va fi una cu o creştere lentă.

Creşterea economică lentă la nivel mondial nu va afecta prea mult economia SUA. Exporturile americane ar putea stagna sau chiar scădea, dar vor fi compensate de importurile mai mici de petrol, fiind improbabil ca deficitul comercial să crească.

Chiar dacă ponderea comerţului exterior este mai mare ca niciodată, economia SUA este încă mai protejată ca oricare altă mare economie din Europa şi Asia. Cheltuielile zilnice pentru servicii precum cele de coafură, curăţătorie, consultanţă financiară şi alimentaţie publică sunt practic imune faţă de concurenţa străină. Astfel, cea mai mare economie a lumii poate încă funcţiona ca o oază în deşert, în pofida pesimiştilor care consideră că acele vremuri au trecut.

 

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close