Antena 3 CNN Economic Biz News CFR Marfă concediază peste 6.000 de angajaţi până în martie 2010

CFR Marfă concediază peste 6.000 de angajaţi până în martie 2010

CFR Marfă concediază peste 6.000 de angajaţi până în martie 2010
Sursa foto: Trenuri
11 Dec 2009   •   15:06

Peste 6.000 de angajaţi de la CFR Marfă vor fi daţi afară cel mai târziu de la 1 martie 2010. Disponibilizaţii nu îşi vor primi însă plăţile compensatori. Acestea trebuie aprobate prin hotărâre de Guvern iar Cabinetul Boc nu poate face acest lucru deoarece i-au fost restrânse atribuţiile atunci când a fost demis de Parlament. Reprezentanţii salariaţilor spun că vor contesta programul de restructurare pentru că s-a întocmit fără consultarea lor.

Sindicaliştii feroviari spun că peste 6.300 de salariaţi au fost notificaţi că vor fi disponibilizaţi. CFR Marfă are acum 16.200 de anagajaţi. Reprezentanţii angajaţilor reclamă că decizia a fost luată fără ca ei să fi fost anunţaţi sau consultaţi cu privire la criteriile pe baza cărora au fost selectaţi cei disponibilizaţi sau modalităţile de evitare a acesor concedieri.

Potrivit unui proiect al Ministerului Transporturilor peste 10.300 de angajaţi vor fi concediaţi de la companiile din sectorul feroviar. Aceştia ar fi trebuit să primească plăţi compensatorii în valoare de două salarii medii pe economie, net, indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar de completare timp de doi ani, în funcţie de vechimea în activitate.

Cei mai mulţi angajaţi urmează să plece de la CFR Marfă - 6.700 de persoane. CFR Călători va concedia aproximativ 1.000 de salariaţi, iar Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane - 800 salariaţi.

Antena 3

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close