Cooperaţiile meşteşugăreşti, lovite de criză şi de prevederile din Codul Fiscal

10 Iun 2010   •   16:18
Cooperaţiile meşteşugăreşti, lovite de criză şi de prevederile din Codul Fiscal bani

Pe fondul crizei economice, mediul de afaceri se confruntă cu o serie de o probleme care le blochează activitatea. Nici cooperaţiile meşteşugăreşti nu sunt ocolite de toate aceste probleme. Fiind cooperaţii dedicate producţiei şi prestărilor de servicii şi comerţului, suportă declinul întregii economii. Mai mult, nici codul fiscal nu este unul favorabil cooperaţiilor meşteşugăreşti.

?Şi noi ne luptăm cu evaziunea şi cu munca la negru. Adica noi trebuie să stăm în unitatea noastră, să deschidem bon, comanda, chitanta si asa mai departe pe cand alta lume face munca la negru?, spune Teodor Drăgan, preşedintele Uniunii Naţionale a Cooperaţiilor Meşteşugăreşti.

Există foarte multe organizaţii cooperatiste care au un număr de peste 30% de persoane cu handicap. Astfel că până acum beneficiau de legi speciale care le protejau, iar angajatorii erau scutiţi de impozit. Codul fiscal modifică acum totul şi le cere impozit pentru fiecare angajat în parte.

Antena3

Parteneri
x close