Antena 3 CNN Economic Biz News Două milioane de milionari au dispărut din cauza crizei

Două milioane de milionari au dispărut din cauza crizei

Două milioane de milionari au dispărut din cauza crizei
Sursa foto: milionari
16 Sep 2009   •   16:22

Recesiunea a făcut ravagii la nivel mondial şi în rândul milionarilor, astfel că în 2008 numărul acestora s-a redus cu 17,8%, de la 11 milioane la nouă milioane. De asemenea, valoarea activelor aflate în administrarea unor instituţii financiare a înregistrat o scădere de 11,7%, la 92.400 miliarde de dolari, potrivit unui studiu realizat de Boston Consulting Group (BCG), citat de Gândul.

În 2007, milionarii lumii atingeau averi de 108.500 miliarde de dolari în total. Criza a afectat cel mai tare bogaţii din America de Nord, în special pe cei din Statele Unite.

Activele din administraţie au scăzut cu 21.8% şi au atins 29.300 miliarde de dolari, după prăbuşirea pieţei americane de capital. În Europa, activele au pierdut 5.8% în 2008, ajungând la 32.700 miliarde de dolari.


Din cei 731 milioane de locuitori ai bătrânului continent, locuitorii României reprezintă aproape 3%. Potrivit topului Capital, bogaţii României deţin 0.17% din averea totală a europenilor.

Cea mai mare densitate de milionari se întâlneşte în Singapore. 8.5% din populaţie deţine peste un milion de euro.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: milionari Europa asia singapore
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close