Antena 3 CNN Economic Biz News Este ţara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din UE. Salariul MINIM este de 1.800 de euro pe lună

Este ţara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din UE. Salariul MINIM este de 1.800 de euro pe lună

Este ţara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din UE. Salariul MINIM este de 1.800 de euro pe lună
de O.P.    |    12 Oct 2012   •   11:04

Oamenii din această ţară nu duc grija zilei de mâine. Au un salariu minim garantat de legislaţia în vigoare de 1.800 de euro pe lună, iar Produsul Intern Brut este printre cele mai mari din lume.
Marele Ducat al Luxemburgului este o ţară de mici dimensiuni, înconjurată de Belgia, Franţa şi Germania. Destinul său a fost legat, în mod inevitabil, de cel al vecinilor săi.  Teritoriul ţării este în mare parte deluros şi împădurit.

Luxemburgul s-a aflat, de-a lungul vremurilor, sub stăpânirea multor state şi familii conducătoare, dar a constituit o unitate politică separată, chiar dacă nu întotdeauna autonomă, începând cu secolul al X-lea. În prezent este un mare ducat ereditar, cu un sistem parlamentar unicameral.

Limba naţională, luxemburgheza, este înrudită cu germana. De altfel, germana este prima limbă străină învăţată de luxemburghezi, fiind folosită şi în mass-media. Limba administrativă este franceza, scrie europa.eu.

Structura economică a Luxemburgului se bazează în principal pe sistemul bancar şi de asigurări, precum şi pe industria metalurgică, urmate de agricultură şi industria vinului.

Luxemburg are cel mai mare PIB din Uniunea Europeană. PIB-ul pe cap de locuitor depăşeşte 99.000 de euro. O explicaţie ar fi aceea că foarte mulţi rezidenţi străini sunt angajaţi în Luxemburg şi contribuie astfel la PIB-ul acestuia, în timp ce nu sunt incluşi în populația rezidentă.

Ţara are o populaţie de doar 511.000 de persoane. La ultimul recensământ, în Luxemburg se găseau locuitori ce proveneau din 160 de ţări, însă 86% dintre aceştia sunt cetăţeni ai ţărilor Uniunii Europene.

Paradoxul luxemburghezilor

Deşi sunt în fruntea UE în ceea ce priveşte salariile minime pe care oamenii le primesc de la stat - 1801 euro pe lună, faţă de 162 de euro pe lună, cât este salariul minim din România, sau 138 de euro, în Bulgaria - luxemburghezii nu sunt în topurile celor mai fericiţi oameni din lume.

Mai mult, aceştia cumpără ţigări şi alcool mai mult decât oricare alt stat din UE.




×
Subiecte în articol: salariu minim
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close