Antena 3 CNN Economic Biz News EVENIMENT INTACT MEDIA GROUP - EFICIENȚA ENERGETICĂ, prioritate fundamentală pentru România

EVENIMENT INTACT MEDIA GROUP - EFICIENȚA ENERGETICĂ, prioritate fundamentală pentru România

EVENIMENT INTACT MEDIA GROUP - EFICIENȚA ENERGETICĂ, prioritate fundamentală pentru România
09 Iun 2015   •   17:00

Reducerea consumului de energie primară cu 20% este unul din obiectivele stabilite de Uniunea Europeană pentru anul 2020. Pentru a îndeplini această țintă, România a adoptat o serie de măsuri de sprijin pentru producerea de energie din surse regenerabile și în cogenerare de înaltă eficiență. Strategia de eficiență energetică, parte din strategia energetică a României este în plin proces de elaborare și este considerată un obiectiv strategic pentru țara noastră. Cum creștem eficiența energetică, cum facem față schimbărilor climatice, care sunt vulnerabilitățile sistemului național energetic și cum putem răspunde provocărilor din domeniu atât la nivel național, cât și la nivel mondial sunt doar câteva din temele discutate în cadrul dezbaterii organizate de Intact Media Group.

Evenimentul a reunit membri ai Guvernului, reprezentanți ai mediului de afaceri, asociațiilor din domeniu, firmelor de consultanță, precum și reprezentanți ai administrației publice centrale și locale. La dezbatere au participat: Andrei Gerea – ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Grațiela Gavrilescu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Niculae Havrileț – președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei și Emil Calotă – vicepreședinte al ANRE,  Iulian Iancu – președinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Dan Gheorghiu – consilier onorific al Primului Ministru,  precum și Frank Hajdinjak – CEO E.ON România, Ionel Borș – Country Manager ArcelorMittal România, Gerard Verdebout – director Inovație și Dezvoltare VEOLIA Energie România, Marcel-Octavian Nicolaescu - director general ELCEN și Ion-Gabriel Tănase, director general RADET București.

Dezbaterea ”Eficiența energetică – prioritate fundamentală pentru România”, organizată de Intact Media Group, a fost susținută de EximBank România, VEOLIA Energie România, E.ON România, ArcelorMittal România și DK Energy România.

”Eficiența energetică reprezintă pilonul principal în viitoarea strategie energetică a României. Pentru noi, pentru România, cea mai importantă în acest moment este securitatea energetică. Însă nu putem vorbi despre aceasta fără a avea o eficiență energetică pe măsură. România și-a stabilit ținte importante în acest sens și avem posibilitatea să le atingem până în 2020. Preocuparea noastră este de a găsi un echilibru între măsurile de creștere a eficienței energetice și cele de păstrare la un nivel corespunzător a capacităților României de a face față tuturor provocărilor la nivel regional”, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri.

Strategia națională de eficiență energetică implică însă reanalizarea mai multor politici din sectorul energiei din acest moment. ”Politica de bonusare va trebui regândită ținând cont de plusurile și minusurile de până acum. Bonusurile de cogenerare nu și-au atins scopul, s-au transformat în suport de existență pentru cei care produc energie electrică și termică. Acest bonus trebuie regândit în paralel și cu noua politică din sectorul de regenerabile, pentru a nu ajunge în situația în care să finanțăm un sector în defavoarea altuia. De asemenea, trebuie regândită și zona de producere a energiei electrice și termice la nivelul comunităților, acolo unde ne confruntăm cu probleme foarte multe. Și nu vorbim doar despre București, în această situație se află multe muncipii din țară. Lucrurile trebuie bine analizate și susținute”, a mai spus ministrul Gerea.

”Strategia energetică care se elaborează la Ministerul Energiei este foarte importantă și va avea susținere și la Ministerul Mediului. Garda Națională de Mediu și Agenția Națională de Protecție a Mediului sunt direct implicate, la fel și direcțiile de specialitate din minister care lucrează la strategia de schimbări climatice, pe care să o putem implementa în perioada 2030-2050”, a precizat Grațiela Gavrilescu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Aceasta a atras atenția și asupra poluării.   ”Trebuie să avem grijă de modul în care poluăm, să știm să stopăm poluarea, să gândim strategii pe termen lung și să ne raliem la dezbaterile internaționale din acest domeniu”, a mai spus ministrul Mediului.

Fără a diminua importanța strategiilor naționale, reprezentanții mediului de afaceri prezenți la eveniment au punctat însă alte două nevoi esențiale pentru buna funcționare a sectorului. Și anume, nevoile de stabilitate și coerență legislativă, ceea ce ar asigura predictibilitate mediului de business. ”Avem nevoie de schimbări de comportament în folosirea energiei la nivelul consumatorului, avem nevoie să ținem sub control consumul de energie și facturile finale, dar, mai ales, avem nevoie de predictibilitate, de suport legislativ”, a precizat Frank Hajdinjak – CEO E.ON România. 

Sprijinul statului pentru investiții este, de asemenea, foarte important pentru mediul de afaceri. ”Avem nevoie ca Guvernul, autoritățile statului să se uite puțin și spre consumatori și să încerce, cu legislația europeană și națională, să acorde ceva sprijin. Cele mai costisitoare investiții necesare nu sunt accesibile, iar fondurile publice pot fi un stimulent. Alte țări au sprijinit industria prin scheme cu fonduri structurale. În România pare imposibil, chiar și pe exercițiul 2014-2020”, a adăugat și Ionel Borș – Country Manager ArcelorMittal România.

Gerard Verdebout – director Inovație și Dezvoltare VEOLIA Energie România, a propus statului român o serie de măsuri clare pentru îmbunătățirea sectorului energetic românesc, dintre care enumerăm: promovarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică - căldură și frig -, cogenerarea industrială, reabilitarea termică a clădirilor, identificarea și exploatarea surselor regenerabile, precum și elaborarea de politici pentru ca facturile la energia termică să nu depășească gradul de suportabilitate al populației.

Despre măsuri concrete a vorbit și Iulian Iancu – președinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. ”Toate pleacă de suportabilitatea facturii, la nivel de industrie și consumator casnic. Iarna, 11% din populație nu își poate acoperi costurile cu apa caldă și caldura. Nu în România, ci la nivelul Uniunii Europene. E o problemă socială. Cele mai mari vulnerabilități sunt inegalitatea socială, șomajul în creștere și criza de lideri din interiorul sectorului. Suntem într-o continua mișcare, într-o continuă încercare de a găsi soluții. Suntem în faza stabilirii unui plan national de acțiuni și aici trebuie să ne concentrăm, pe crearea fondului de eficiență energetică și accesarea fondurilor europene puse la dispoziție pentru acest domeniu”, a explicat Iulian Iancu.

Pași importanți în această direcție s-au făcut deja. Liberalizarea prețurilor este unul dintre ele. ”Faptul că prețul final nu mai este reglementat, ci depinde de evoluția pieței ajută producătorii să facă strategii de dezvoltare, de investiții. Avem un apetit al investițiilor pe regenerabile și gaze, așa cum este cazul marilor investiții din zona Mării Negre, cu rol strategic deosebit pentru România. După liberalizare, zăcămintele, neexploatate înainte, au intrat într-un circuit foarte inteligent de exploatare”, a explicat Niculae Havrileț – președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Colaborarea și comunicarea dintre instituțiile statului, producători și reprezentanți ai consumatorilor este esențială pentru ca sectorul energetic să fie eficient și profitabil. Este nu doar una dintre concluziile dezbaterii ”Eficiența energetică – prioritate fundamentală pentru România”, ci și unul dintre obiectivele evenimentului organizat de Intact Media Group. 

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close