Antena 3 CNN Economic Biz News Fitch a redus ratingul Renault de la "BBB+" la "BBB", cu perspectivă negativă

Fitch a redus ratingul Renault de la "BBB+" la "BBB", cu perspectivă negativă

Fitch a redus ratingul Renault de la "BBB+" la "BBB", cu perspectivă negativă
20 Noi 2008   •   20:55

Ratingul producătorului francez de automobile Renault a fost coborât, joi, de agenţia de evaluare financiară Fitch, de la "BBB+" la "BBB", cu perspectivă negativă, considerând că îmbunătăţirea profilului de creditare din ultimi doi ani nu mai este sustenabilă.
Perspectiva negativă reflectă riscul unui declin prelungit al pieţei auto, care va afecta profilul financiar al Renault, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.
Grupul a anticipat şi s-a pregătit pentru o dezvoltare semnificativă, în programul "Commitment 2009". Între 2006 şi 2009 constructorul auto estimase vânzări de aproximativ 3,3 milioane de unităţi, dar, în iulie, Renault a confirmat că nu va atinge această ţintă, revizuindu-şi prognoza la trei milioane de unităţi vândute.
Tinta revizuită, ar putea fi modificată din nou, potrivit Fitch, din cauza reducerii rapide a cererii pe pieţele Renault. Scăderea vânzărilor are, în acelaşi timp, un impact imediat asupra profitabilităţii.
Totuşi, situaţia financiară a Renault este solidă, fiind sprijinită prin lichidităţi de 3,6 miliarde de euro la sfârşitul primului semestru al 2008, cu linii de credit deschise la bănci de 10,8 miliarde de euro la finele anului financiar 2007, se menţionează în raport.
Declinul vânzărilor ar putea fi amortizat de noul Renault Megane, unul dintre cele mai importante modele din punct de vedere al vânzărilor şi al profitabilităţii, care a fost lansat de curând.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Renault
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close