Antena 3 CNN Economic Biz News FMI ne-ar putea aduce pe marginea prăpastiei

FMI ne-ar putea aduce pe marginea prăpastiei

FMI ne-ar putea aduce pe marginea prăpastiei
Sursa foto: fmi
09 Apr 2009   •   08:58

Nerespectarea condiţiilor impuse de FMI ar putea avea consecinţe grave asupra economiei româneşti. Deprecierea leului, creşterea preţurilor şi agravarea efectelor crizei economice sunt principalele efecte care ar urma încălcării acordului cu FMI, spun analiştii economici.

Economia României se va comprima cu 4%, în acest an, însă aplicarea reformelor prevăzute în acordul cu Fondul Monetar va evita colapsul economic, estimează agenţia de rating Moody's Investors Service.

Semnele recesiunii se văd mai ales în sectoarele orientate spre export, unde producţia s-a diminuat, precum şi în ritmul scăzut din industria construcţiilor.

Agenţia atrage atenţia că nerespectarea angajamentelor luate faţă de FMI ar putea duce, în primă etapă, la retrogradarea ratingului de ţară.

Apoi, situaţia economică ar deveni mai gravă decât înaintea încheierii acordului. Leul se va deprecia, iar preţurile vor creşte semnificativ. Investitorii vor retrage o parte importantă a investiţiilor făcute în România, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

Dacă România respectă angajamentele luate faţă de FMI, ratingul de ţară ar putea fi ridicat.

Din cele 7 acorduri încheiate cu Fondul Internaţional după revoluţie, ţara noastră a respectat unul singur, în timpul guvernării Năstase. Restul au fost întrerupte după ce s-au primit banii din prima tranşă.

Antena3

×
Subiecte în articol: FMI
Parteneri
Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub control judiciar
x close