Antena 3 CNN Economic Biz News Gazprom investeşte într-un depozit de gaze românesc

Gazprom investeşte într-un depozit de gaze românesc

Gazprom investeşte într-un depozit de gaze românesc
05 Feb 2007   •   20:06

Ruşii de la Gazprom au devenit brusc intersaţi să investească într-un depozit de gaze în România. Proiectul, vechi de mai bine de patru ani, a tot fost prezentat ruşilor, dar până acum au existat doar declaraţii vagi. Acum Gazprom este cea care ia iniţiativa şi cheamă partea română la negocieri. Ciudat moment şi-au ales, având în vedere declaraţiile de neatârnare ale ?voievodului? Băsescu. Un depozit mare de înmagazinare a gazelor ar mai reduce din factura pentru iarnă căci gazele ar putea fi achiziţioate în perioada de vară, când sunt mai ieftine. Dar până acum negocierile noastre cu ruşii au fost cam aşa - când ei ne propun ceva noi ne facem că nu auzim, iar când noi nu le propunem nimic ei par să ne asculte cu multă atenţie.

Romgaz a anunţat că va discuta cu ruşii despre proiectul depozitului de gaze naturale de la Mărgineni-Roman, întâlnirea fiind programată la propunerea grupului rus Gazprom. Ruşii s-au mai arătat intersaţi de acest proiect şi-au tot amânat implicarea şi anul trecut chiar păreau să renunţe la această idee, după ce au încheiat înţelgeri pentru construcţia de depozite cu MOL, în Ungaria. Pe fir în acest proiect a intrat la un moment dat şi Rompetrolul lui Dinu Patriciu, care dorea un parteneriat cu Romgaz în această afacere. Potrivit datelor Ministerului Economiei, investiţiile necesare pentru realizarea depozitului de gaze de la Roman-Mărgineni se ridică la un nivel cuprins între 120 de milioane de euro şi 258 de milioane de euro.

Depozitul ar putea înmagazina între 600 de milioane şi două miliarde de metri cubi de gaze naturale. La capacitatea maximă ar asigura circa 15% din consumul naţional. Romgaz are contracte de import de gaze naturale, care vor expira peste trei sau patru ani, cu mai multe firme. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, la sfârşitul lunii ianuarie, că reprezentanţi ai Romgaz şi Gazprom se vor întâlni, în săptămânile următoare, pentru a discuta posibilitatea înfiinţării unei companii mixte care să realizeze importuri directe de gaze din Rusia. Gazprom şi Conef, acţionar la producătorul de aluminiu Alro Slatina, au încheiat anul trecut un contract pentru o perioadă de 25 ani în baza căruia grupul rus va furniza o cantitate de 50 miliarde metri cubi de gaze. Consumul anual de gaze al României este de 17-18 miliarde de metri cubi, o treime din această cantitate provenind din Rusia, cel mai mare exportator la nivel mondial.

BizBazar

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close